Corul mortilor mei tristi

>>Calypso<< · Trimis: 13/09/2011 15:24 Titlul subiectului: Corul mortilor mei tristi

Am acord de la Sushena. :D

Mereu am crezut că gesturile scandaloase mi se potrivesc cel mai bine. Şi mereu am fost conştientă că ce l-a atras a fost chiar modul în care reuşeam tot momentul să şochez. Cred că de asta m-a ales, i-am oferit calea cea mai bună prin care să îşi sfideze părinţii, educaţia, înalta societate.
Cine sunt eu? Numele meu este Sonia şi sunt o faimoasă pianistă, văduva unui voinic om de afaceri din Europa. Da, afaceri. Nu, nu l-am ales pentru asta. L-am ales pentru că a fost primul mascul capabil să îmi atragă atenţia. Era chipeş, privat de drept de îndoială, era elevat şi, în acelaşi timp, dezarmant de sincer. Nu ştiu ce m-a atras mai mult: cinismul său ori poate refuzul de a se da bătut în faţa mea.
I-a luat un an de zile ca să mă câştige. A fost un şoc pentru el să descopere că nu eram o nevastă uşoară, deşi eram lipsită de inhibiţii. Pur şi necomplicat nu i-am dat ce urmărea, iar asta l-a creat să mă vrea şi mai mult. Mi-a fost destul de usor să îl fac să îşi piardă capul, iar când a realizat a fost deja târziu. Începea regimul meu.
M-am văzut nevoită să închei cu scumpul meu profesor de pian. Mă iubea nebuneşte, iar eu aveam pentru el un respect nedisimulat. Şi nu voiam să îi fac rău.
Poate sunt o fire hedonistă, ăsta fiind motivul care a stat la baza hotărârii mele. Andrea urma să îmi dea totul, iar asta era o transmite nerezistibilă la vremea respectivă.
Preţul pe care a trebuit să îl plătească ca să devin a lui a fost statutul său de burlac şi jumătate din avere. Asta, pe lângă scandalul cu familia sa, căci în întreaga lume el era recunoscut ca fiind logodit cu o oarecare tânără din înalta societate, una care arăta nepermis de şters şi care, din spusele lui, în pat era o plictiseală.
I-am permis acestui gentleman să îmi dea numele său, savurând expresiile şocate de pe chipul părinţilor lui atunci când m-a prezentat şi şi-a făcut cunoscută decizia. Eram, aşadar, căsătorită cu un bărbat puternic şi inteligent, dar sufletul mi-era pustiit de o mare nefericire. Eram îndrăgostită în secret de fratele său.
Amadeo era genul de om pe care îl deteşti o eternitate cândva să îţi descoperi pasiunea pe care ţi-a trezit-o. Întotdeuna se îmbrăca în negru, avea o mimă serioasă, iar ochii de jad mă străpungeau, ca şi cum ar fi vrut să ajungă în miezul fiinţei mele cu replicile lui misogine. L-am întâlnit chiar în dimineaţa nunţii, îndată ce am dat peste el într-unul din holurile hotelului.
Îmi amintesc corect de înjurătura care mi-a scăpat printre dinţi, lipsit de ca obrajii să mi se coloreze în trandafiriu ulterior. Îmi amintesc de şocul concis ce i-a traversat chipul, ca şi cum s-ar fi aşteptat la o mironosiţă insipidă. Ne-am măsurat din cap până în picioare reciproc, apoi ne-am adresat replici usturătoare. Era foarte atrăgător, mult mai tânăr decât fratele lui, Andrea, şi la fel de înalt. Ochii îi străluceau şi acolo am văzut o inteligenţă rece, geamănă cu a mea.
Mă vizita adesea când Andrea era plecat cu afaceri. Primul sărut a fost într-o seară de feburarie când eram amandoi ameţiţi de la şampanie. Ne certasem toată seara, căci era bărbatul a cărui voce joasă, arogantă te aducea la exasperare, mai ales când îţi amintea tot timpul că nu simţi nimic pentru fratele lui. Privindu-l, mi-am dat seama că nu avea nicio chestiune cu acest aspect, de altfel ştiam că cei doi se dispreţuiau reciproc.
Mă privea într-un fel tulburător, zâmbindu-mi într-un melanj de sarcasm şi dorinţă. Am presimţit că intram pe un tărâm periculos, aşa că m-am ridicat să merg la culcare. M-a prins de mână, m-a lipit de perete şi m-a sărutat încet, atât de încet, încât am simţit că îmi pierd minţile. Buzele lui erau mătăsoase, şuviţe din părul lui şaten îmi gâdilau fruntea, iar trupul lipit de al meu mi-a trezit o dorinţă care m-a înfricoşat. În timp ce făceam dragoste cu el, mai târziu în noapte, mi-am amintit de prima replică pe care mi-a adresat-o când ne-am cunoscut.
“Deci, tu eşti cea care a fost suficient de deşteaptă, încât să îi sucească minţile şi să îi spele creierul fratelui meu.” Tonul lui era infatuat, iar privirea provocătoare.
Au trecut aproape doi ani în care ne-am iubit pe ascuns, cu patima unor amanţi nefericiţi, care se iubesc minus să o recunoască vreodată în cuvinte. Nu mi-a zis niciodată că mă iubeşte. Şi nici eu lui. Însă, în gesturile noastre se ghicea nerăbdarea şi setea de celălalt, se citea pasiunea. Era genul de dragoste nebună pentru care ţi-ai da viaţa, una care îţi cutremură universul şi te schimbă definitiv, una care poate ucide.
Atunci când Andrea ne-a surprins privindu-ne, mi-a cuprins gâtul cu palmele şi m-a ameninţat că mă ucide dacă îl părăseam vreodată.
–Nu îmi pasă pe cine iubeşti, atâta vreme cât rămâi a mea.
L-am privit şi am văzut un străin. Gândul îmi era la Amadeo, iar pentru Andrea nu simţeam decât o atracţie bolnăvicioasă din cauza felului său de-a fi.
Am fost şi sunt o femeie rece. Nu plâng niciodată, nu simt compasiune şi nu îmi pasă de suferinţele altora. Nu am avut nicio remuşcare pentru că m-am căsătorit fără să simt ceva pentru soţul meu, nu am avut niciun regret pentru că l-am înşelat şi am iubit pe altcineva cu atât de multă pasiune.
Ştiam că sfârşitul era aproximativ şi în unele zile, în care cădeam pradă disperării, încercam să îmi inchipui cum ar fi să mă sinucid, teatral şi dramatic, în faţa bărbaţilor din viaţa mea. În ciuda dispreţului afişat, iubeam viaţa. Îmi iubeam meseria, pianul era marea mea pasiune şi eram atât de bună la asta, încât mari artişti din întreaga lume veneau la concertele mele. Nu îmi păsa de faptul că nu ştiam dacă Andrea mă iubea sau eram doar un trofeu, unul extrem de preţios, pentru care plătise cu vârf şi îndesat. Ştiam, însă, că nu voi putea trăi încătuşată într-o colivie de aur la nesfârşit. Eram un spirit sălbatic, care nu putea fi îngenunchiat nici de cea mai puternică personalitate.
La fel cum ştiam că n-aş fi suportat să îl văd pe Amadeo cu o altă femeie. Mă durea să le văd privindu-l, provocându-l sau invitându-l din ochi în aşternuturile lor, mă durea că nu îl puteam lua de braţ, nu îl puteam săruta în mijlocul lor şi trebuia să mă prefac tot timpul.
Mi-amintesc de ultima noastră noapte de dragoste. Ne-am sărutat, înfometaţi, ne-am dezbrăcat din mişcări sacadate şi neîndemânatice, ne-am iubit ore întregi ca şi cum amândoi am fi ştiut că urma să ne îmbrăţişeze ceasul fatidic al morţii.
Andrea ne-a descoperit chiar în apartamentul lui Amadeo, pe care îl ţinea în secret, în speranţa că într-o zi vom persistă doar noi, fără să ne bântuie teama de fratele lui. E imposibil de descris privirea animalică de pe chipul lui Andrea. Mânia i se reflecta în ochii roşii, iar mâna îi tremura în vreme ce ţinea pistolul aţintit înspre pieptul meu. Nu am avut nimic de spus în apărarea mea, iar Amadeo nici nu s-a învrednicit să se scuze. Oricum ar fi fost patetic.
Am auzit împuşcătura. Ochii mi s-au închis instinctiv şi au rămas aşa, aşteptând durerea. Însă ea întârzia să apară. Confuză, am privit în jur şi atunci întregul meu univers s-a spulberat violent, revărsându-se asupra mea în torente de durere, de disperare. Amadeo şi-a ridicat uimit privirea de la rana care i se desfăcea ca o floare în şuvoaie roşiatice pe piept. M-a privit şi n-am văzut nicio urmă de regret. A zâmbit, calm şi senin înainte să cadă de-a lungul peretului. L-am prins, împiedicându-l să se lovească brutal şi mi-am pus mâna pe fruntea lui. Era rece din cauza transpiraţiei. I-am privit ochii, superbi. Erau de o colorație neobişnuită, un verde închis, topit într-un albastru metalic, ce dădea senzaţia de privire rece.
M-am auzit respirând cu greu şi m-am luptat cu lacrimile, încercând să-mi dobor durerea cu susținerea furiei. Privirea mi-a urcat la Andrea, care mă privea şocat, înspăimântat. Îl năpădeau remuşcările, îl îneca disperarea.
- Am ştiut. În toată perioada asta, am ştiut. Trebuia să fii orb să nu vezi asta.
- Du-te dracu, am mârâit umplută de venin.
- Oh, nu-ţi face griji pentru asta, scumpa mea soţie. Înainte de asta însă, spune-mi. Spune-mi, m-ai iubit vreodată?
Gesticula haotic, iar ochii roşii îi luceau straniu.
- Nu. Răspunsul meu a venit imediat, hotărât, fără pic de compasiune. Nu te-am iubit.
- Nu ai simţit niciodată nimic? Atunci când te sărutam? Când făceam dragoste?
- Nimic, i-am răspuns înapoi cu automatism.
Recunoşteam în ochii lui durerea, însă nu îmi păsa. L-am văzut cuprins de disperare, ajuns la capătul puterilor, dar n-am făcut nimic să îl salvez. Îl uram.
- Sper ca inima ta să simtă mereu durerea. Sper să nu mai poţi iubi niciodată.
Am citit în vocea lui Andrea furia, dar în acelaşi timp am înţeles că mă iubise atât de mult, încât nu a putut să mă ucidă, deşi acel glonţ îmi fusese destinat. Alesese să îşi omoare fratele şi să mă lase pe mine în viaţă. Însă se înşela. Eu nu aveam să sufăr, n-avea să mă doară şi n-aveam să îmi simt inima ca pe o povară atât de grea încât să îmi doresc să mi-o smulg din piept. Pentru că eu nu aveam una. Dacă avusesem, a fost a altcuiva. Şi murise odată cu el.
L-am privit cu dispreţ şi n-am mai tresărit atunci când al doilea zgomot a tulburat atmosfera sinistră. L-am urmărit cum cădea, fără să îmi pese. Am privit mirată cum sângele curgea pe covorul pluşat şi-am aşteptat să mă învăluie tăcerea. Acum, rămăsesem doar eu şi-un cor de morţi trişti ce zăceau artistic pe covor.
_________________
Checkmate, Bitch.

"A fost sclav, dar l-am facut zeu din plictiseala."

Sushena · Trimis: 18/09/2011 15:19 Titlul subiectului:

Vai mi-a agreabil atât de mult începutul... şi îmi place cum ai făcut-o pe ea, parcă aş fi scris-o eu, dar mi-ai dat în cap cu faza aia îndeajuns de clişeică în care îl iubeşte pe frasu, anume sincer, Andrea chiar pare un om cu care nu te-ai plictisi.
Vai vai... cum poti să scrii.. serios, nici nu am ce să comentez prea mult.
Cuvintele tale curg, sunt fluide şi armonioase.
Vai ce îmi place.
Îmi place de ea, aşa cinică.
Deşi nu ştiu dramatismul de la final, cu fratele care îl omoară pe frate şi pe ea o lasă să trăiască, mi se pare un pic prea mult pentru gustul meu.
_________________
<center>

Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/can-you-handle-my-problems-18-vt1248.html]Can you handle my problems?[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/harry-potter-i-misterul-gemenilor-18-vt971.html]Harry Potter şi Misterul Gemenilor[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/batting-eyelashes-fetish-18-vt1039.html]batting eyelashes fetish[/url] (Jurnal).</center>

DemonInside · Trimis: 09/10/2011 11:14 Titlul subiectului:

Spune`mi, unde am mai vazut postata povestea ta? SIGUR am mai vazuto undeva si nu am apucat sa dau atunci niciun fel de feedback la ea. E buna! Imi place. Este întocmai pe stilul "short stories", cu actiune clara, concisa, frumos construita pana la punctul culminant. Are un final dragut, o fraza de incheiere geniala... Ce mai... felicitari.
As aprecia grozav de mult daca m`ai scuti de efortul gigantic de memorie pe care ar trebui sa il fac pentru a`mi aduce aminte unde am mai vazut postata scrierea asta... ;)
_________________
I`m good, but I`m not an angel...
I sin but I`m not the devil... ;)

>>Calypso<< · Trimis: 09/10/2011 11:19 Titlul subiectului:

Vali, ma simt jignita daca ai uitat de mine atat de usor. :-D

Si eu care credeam ca sunt de ținut minte pentru tine.

Cand ti-am dat-o doar te-ai uitat peste ea, printre randuri. Nu stiu daca e de bine sau de rau ca nu ma recunosti printre randuri :lol:

(Ash)
_________________
Checkmate, Bitch.

"A fost sclav, dar l-am facut zeu din plictiseala."

DemonInside · Trimis: 09/10/2011 11:24 Titlul subiectului:

La dracu`! :)) Stiam eu... adica, am vazut fraza de final si mi`am dat seama ca stiu scrierea. Nu a mai fost trebuință sa o citesc. Dar sunt un pic "scurtcircuitata" in dimineata asta... deci nha.. :)) Imi pare rau. :))
Esti de neuitat, bineinteles. ;) Sunt eu brain damaged acum...
Si eu vreau sa postez aici... :) Vreau sa postez "Blestemul"... Pentru cei care nu l`au citit si pentru userii de pe forumul celalalt care l`au considerat gigantic.. :)) Zi`mi, sunteti multi de pe TFR aici? :))
_________________
I`m good, but I`m not an angel...
I sin but I`m not the devil... ;)

>>Calypso<< · Trimis: 09/10/2011 11:27 Titlul subiectului:

Nu stiu, tu. Eu m-am inscris initial ca sa postez fic, dar m-am razgandit. Doar ce am inceput facultatea si deja am de invatat. Asa ca las proza asta si adio. Sunt ceva, presupun.

Ce fic vrei sa continui pe Twi? Ca am vazut ca ai postat ceva si-acolo. Continuarea la Blestemul, parca?
_________________
Checkmate, Bitch.

"A fost sclav, dar l-am facut zeu din plictiseala."

DemonInside · Trimis: 09/10/2011 12:54 Titlul subiectului:

Da, vreau continuarea, dar forumul ala mi se pare mort, deci... nu stiu ce sa zic. Si in paralel vreau sa il postez aici, de la inceput, pentru feedback.. :)
Conditia asta cu 100 de commenturi e, totusi...:)) dubioasa... Acum sunt in comment hunting... :))
_________________
I`m good, but I`m not an angel...
I sin but I`m not the devil... ;)

elenaoana · Trimis: 04/11/2011 21:15 Titlul subiectului:

Mai sunt si eu de pe Twi...Cu acelasi nume,elenaoana.
Ar fi superb daca ai posta si aici blestemu,demoninside si sincer,cand am citit blestemul si continuarea nu mi s-a parut deloc lung(citesc rapid si ma plictisesc daca povestea nu e gigantica-asta se vede in cartile pe care le iau de la biblioteca,care sunt foarte groase).
Si ca sa nu fiu off,povestea e genial scrisa,Ash.Chiar daca pare cliseistica faza cu indragostitul de fratele celui cu care e personajul principal,asta e compensat de stilul tau de a scrie,care nu te lasa sa te plictisesti.Felicitari si sper sa ai timp sa mai postezi pe forumul asta,chiar daca facultatea iti ocupa mult timp :lol:

_________________
Citesc:<a href="http://fairy-fic.myforum.ro/1-vt2015.html?postdays=0&postorder=asc&start=0">In inima intunericului</a>,<a href="http://fairy-fic.myforum.ro/1-vt2034.html?start=0">In cerc</a>,<a href="http://fairy-fic.myforum.ro/1-vt2106.html?start=0">Beyond reality</a>.