Demonul minţii mele (+18)

Akasha · *lil' fairy* Data inscrierii: 31/Aug/2009 Mesaje: 156

Acord de la Sushena ^_^

Obsesie

Priveam fumul ţigării cum se evapora în încăperea mică. În acel moment, mi-am dat seama de ceva. Am realizat că şi eu voi dispărea, căci nu sunt decât un om. Treptat, voi ajunge un nimeni, sau mai bine spus, voi dispărea cu totul. Nu sunt nimic mai mult decât un trup, o simplă minte prea complicată, sau ca să fiu mai clar... EU. Nu sunt decât eu.
Îl priveam cu insistenţă pe tanărul din faţa mea, îi analizam bine trăsăturile bizare ale chipului. Eram intrigat de forma migdalată a ochilor, ce se adăposteau de cruda realitate în spatele pleoapelor înroşite de somn, conturate evident de linii groase, vineţii... cearcane ce dovedeau neliniştea. Era neobişnuită combinaţia dintre nasul său cârn, copilăros şi a buzelor sale subţiri, feminine, aproape sângerii ce puteau soca cu uşurinţă o agresivitate perversă. Fruntea-i înaltă şi exagerat de albă era acoperită de şuviţe negre, răvăşite ca noroiul după furtună. Dermă părea să fi fost o dată fină, dar acum era străpunsă de mici ace aspre. Din pricina asta, obrazul îşi pierduse tinereţea, cu toate că el nu părea a avea mai mult de douazeci de ani.
Îl uram... aşa că m-am îndepărtat de oglindă.
Trupul meu slab s-a izbit violent de zid, creeându-mi o situație de disconfort. Am privit în dreapta mea, simtiţind vântul răcoros al dimineţii ce intra prin fereastra improvizată. Defapt... nici nu se putea numi "fereastră". Era o spărtură în zid... facută într-un ocazie în care acele voci nenorocite începeau să răsune din nou în capul meu. Păreau că se ceartă. Şi motivul eram eu. Acelaşi EU dintodeauna. Becul atârnat deasupra mea începea să pâlpâie, reuşind să mă enerveze. Am aruncat ţigarea pe podea, privind-o pierdut cum se consumă până la filtru. Am ridicat capul, privindu-l pe cel ce îmi râdea în faţă. Acel blestemat cu ochii albaştri şi reci... în adancul cărora te puteai pierde.Nu exprimau nimic.... însă în acelaşi timp spuneau aşa multe. Am apăsat pe clanţă, deschizând vechea uşă din lemn de arţar. Aceasta a scos un scârţait enervant, care a reuşit să îmi amplifice starea de nelinişte ce punea stăpânire pe trupul meu, posedându-mă. Picioarele mele goale călcau pe podeaua rece, ce scârţâia sub greutatea mea. M-am oprit, privindu-mi mainile. Un lichid de un roşu închis îmi acoperea pielea albă, în timp ce un mireasmă inţepator îmi răsfaţa simţurile. Am ridicat privirea, analizând acel trup care se afla în patul meu. Cine era oare cea a cărei viaţă s-a sfârşit într-un mod atât de tragic? Nu ştiam nici măcar numele ei. Cert este că adoram să aud zgomotul fabricat de lama tăioasă a cuţitului despicând pielea.... muşchii... permițând mai apoi să se reverse acel lichid care îmi făcea ochii să strălucească. Am căzut în genunchi, trecăndu-mi palma prin sângele ce se scurgea din încheietura proaspăt tăiată. Avea o consistenţă atât de ciudată. Mi-am trecut limba peste degetele pătate. Gustul era uşor dulceag,metalic.... ciudat. Devenise o obsesie pentru mine să îmi delectez papilele gustative cu sângele nenorocitelor ce mi-au cazut in plasă. Eram oare vampir? În nici-un caz. Eram un tânăr obişnuit... cu un trecut... la fel de normal. Sau cel puţin asta lăsam să se vadă. M-am ridicat de pe podeaua rece şi umedă, reântorcându-mă la foaia mea de hârtie. Am luat pensula groasă de pe masă, ştergând-o de blugii negrii ce îmi acopereau picioarele. Îmi plăcea să desenez... insă nu lucruri pe care alţi artişti le aruncau la întâmplare. Desenam acele trupuri goale.... trupuri ce zăceau moarte în faţa mea. Aveam oare probleme? Se spune că orice artist este nebun... însă probabil că eu depăşeam "normalul'. Prin jaluzelele groase ,începeau să pătrundă razele soarelui. Orice răsărit asigură o speranţă. Căt de fals. M-am apropiat de geam, vrând să privesc ce se întâmplă dincolo de sticla groasă. Un înveliș de praf s-a ridicat în aer, făcandu-mă să mă înec. Tuşeam, ţinându-mă de masa pe care se odihneau câteva borcane şi o pensulă. M-am uitat la cadavru. Sângele combinat cu praful ce se mişca la fiecare gest al meu... reuşeau să mă înece. Continuam să privesc acel corp lipsit de viaţă. Brusc, am simţit un gol in stomac. Mi-am pus membrele la gură, înghiţindu-mi propria vomă. Am fugit în baie, sprijinindu-mă de chiuveta murdară de sânge. Cine mai ştie de îndată ce era acolo? Sau cel puţin... al cui era? Atâtea întrebări.... însă lipsite de vre-un raspuns. Mi-am ridicat capul, întâlnindu-l din nou pe acel nenorocit cu privirea goală.
-Este doar vina ta!Strig eu arătând spre propria mea reflecţie.
Însă nu primeam nici-un răspuns. La urma urmei... era normal. Mă certam cu mine însumi. Însă brusc.... mintea mi-a fost invadată de o întrebare: Care "mine" ? Dădeam vina pe cel din oglindă pentru propriile mele fapte. Însă... care era diferenţa dintre noi? Ah... ştiu. Nenorocitul ce se uita la mine... părea că îmi rade in faţă. Nervos, am lovit chiuveta cu palmele, părăsind acea cameră umedă. M-am reântors în încăperea unde se desfaşurau toate ororile. În comparaţie cu alţi baieţi de vârsta mea... nu eram satisfăcut de sex, alcool sau mai ştiu eu ce. Însă un solitar lucru reuşea să mă bine-dispună. Mirosul cărnii în care îmi înfigeam aprig cuţitul... ţipetele prietenelor ce mă implorau să mă opresc.... sângele ce curgea în valuri, murdărindu-mă. Mi-am luat ochelarii de soare aruncaţi întamplător pe masă, acoperindu-mi ochii.Detestam ca cineva să mă privească atât de adanc, vrând parcă să îmi descopere cele mai intime secrete. Pe un scaun, zăcea aruncat un hanorac. L-am îmbrăcat neglijent, punându-mi în cap gluga neagră. Nimeni nu mă vedea... însă eu îi vedeam pe toţi. Brusc, parcă am păşit într-o altă lume. Un living luminos şi frumos decorat m-a întâmpinat, vrând parcă să mai alunge ororile ce se petreceau dincolo de uşa neagră, pe care tocmai am închis-o.Am întors cheia în broască, făcând un zgomot care reuşea să îmi dea fiori pe şira spinării. Mi-am îndesat mâinile în buzunarele pantalonilor, părăsind casa. Nu locuiam acolo... însă acela era locul în care îmi ademeneam victimele. O vilă pustie, într-o pădure deasă... la marginea unui lac. Pare o imagine desprinsă dintr-un film de groaza... dominat de efecte speciale, menite să sperie publicul. Însă nu... era viaţa reală a unui băiat mult prea bulversat de vocile ce se certau în jurul său. Viaţa mea...
_________________
Demonul minţii mele (+18) Demonul minţii mele (+18)

Demonul minţii mele (+18) Demonul minţii mele (+18)

Criticii nu-i pot rănii pe creatori decât cu permisiunea acestora.

Citesc: Fiche moi la paix! Nebunie totala. [+18],Inerţie,Above and beyond,Lullaby With Jasmine Smell

Scriu: Blestemul Sângelui +16, Demonul minţii mele (+18)

aurelyon · Trimis: 29/11/2009 10:20 Titlul subiectului:

Recunosc ca ma citit, dar nu m-a atras povestea la fel de mult ca cea din celalalt fic. Vad ca nimeni n-a lasat comm, asa ca m-am gandit sa-ti spun totusi ce mi-a placut din inceputul ficului.

Akasha · *lil' fairy* Data inscrierii: 31/Aug/2009 Mesaje: 156

Presiunea

Am părăsit macabra casă în care obişnuiam să îmi petrec timpul. În jurul meu... o linişte ca de mormânt mă făcea să tresar. Din când în când, croncănitul sinistru al unei ciori nenorocite se auzea, răsărind parcă din neant. Mi-am întors capul, privind lacul în care sărea agitat un peşte. Poate că eram eu nebun... însă ori de câte ori o femeie murea în camera din adâncul vilei... apa se înroşea. Sau poate că mi se părea. Defapt... era singura alură pe care o vedeam într-o lume atât de gri. Înaintam prin pădure, adăncindu-mă în inima ei. În jurul meu,totul părea să foşnească.Dar în comparaţie cu alte persoane... nu mă temeam.Defapt, nu avea ce să mă sperie. Nişte zgomote făcute de pădurea ce parcă îşi dorea să dispar cât mai rapid de acolo. Hah... până şi ea ma ura.Continuam să înaintez, îndesându-mi mainile în buzunarele strâmte. Simţeam presiunea de pe încheieturile mele... însă nu făceam nimic pentru a mă opri. Minus să îmi dau seama... am ajuns la marginea oraşului în care locuiam. Dawson Creek... un oraşel cu doar zece mii de locuitori. Mi-am acoperit ochii cu ochelarii de soare pe care îi strângeam ardent în mână. Lentilele arămii erau singurele care mă ajutau să văd lumea în altă colorit decat monotonul gri cu care eram obişnuit. Mi-am tras gluga pe cap, ascunzându-mi chipul de oameni. Înaintam pe trotuarul presărat cu gropi, privindu-i pe cei care aveau nenorocul să se afle în acelaşi loc cu mine. Îi uram. Era ingrozitor să le văd ranjetul acel tâmpit pe care îl afişau ori de cate ori păreau că se bucură. Am spus.... se bucură? Am vrut să spun că le face încântare să audă cum semenii lor suferă... din motive de absolut orice ordin. Ce nenorociţi... Uneori aş fi vrut să îi omor pe toţi. Oamenii sunt ca de exemplu cancerul. Se înmulţesc nemaivăzut de repede şi distrug totul în jurul lor. Îi uram... însă asta nu înseamnă oare că mă urăsc şi pe mine? Ce tot spun... mă dispreţuiesc. M-am oprit într-un loc aproximativ pustiu. Mi-am sprijinit trupul de zidul unui bloc, continuând să stau cu capul plecat. Îi urmăream... încercând să îmi dau seama de ce se afla in mintea lor. Păreau atât de inocenţi la suprafaţă... însă cine ştie ce demoni se ascundeau în interiorul acelor trupuri? Am întors capul, privindu-mi propria reflectie într-un geam fumuriu. Nu ştiu de ce... însa m-am speriat, dându-mă câţiva paşi în spate. Din nou a apărut acel nenorocit ce continua să îmi rânjească în faţă. Uneori... voiam să îl lovesc. Însă realizam că cel din faţa mea eram EU. Din nou acest cuvant care mă făcea să tremur. De ce? Pentru că nu mă temeam decât de mine însumi. Mi-am scuturat capul deja bulversat, continuându-mi drumul. Nu aveam nici-o destinaţie... pur şi simplu mergeam acolo unde mă duceau paşii. Excluzând să îmi dau seama, am lovit pe cineva. Din instinct, am apucat acea persoană de braţ. Nu părea un bărbat... mâna ei era atât de delicată încât mă făcea să simt un gol în stomac. Dermă ei părea la fel de fină ca a tinerei ce zacea moartă în patul meu... într-o casa îndesată în pădurea ce părea să te înghită. I-am dat drumul, continuând să îmi ţin capul în jos. Nu am voit să o privesc. Dacă acele voci începeau din nou să se certe în capul meu, comandându-mi să o ucid. M-am oprit. Zeci de gânduri... idei... dorinţe îmi năpădeau mintea. Simţeam cum buzele mele începeau să se unduiasca pe dantura exemplar albă, formând un rânjet. Am vrut să mă întorc, însă claxonul unei maşini a reuşit să mă sperie. Primul instinct a fost să lovesc botul acelui autoturism. Părea să fie un Chevrolet negru. Însă m-am oprit la timp. Continuam să privesc pierdut înainte... încercând să mă lupt cu demonul din mine. Acel demon care încerca să îmi ia trupul sub stăpânire, întorcandu-se dupa fata pe care tocmai am lovit-o. Deodată, am simţit cum cineva mă apucă de braţ, smucindu-mă. Am ridicat capul, încercând să văd care a fost nenorocitul care a fabricat asta.
-Cretinule, eşti cumva psihopat? Dacă ai de gand să te gândeşti cum să mori,îţi recomand un loc mult mai liniştit: cimitirul.
Să mor? Asta voiam? Nu... sau cel puţin nu în acel moment. Am ridicat discret din umeri, îndepărtându-mă de animalul ce părea că mă înjura. Aş fi putut să îl ucid într-o secundă... însă eram mult prea ocupat să o găsesc pe cea care a reuşit să trezească demonul ce sălăşuia în înteriorul lui. Simţeam o presiune enormă ce punea stăpânire pe trupul meu. Tremuram. Încercam să îmi înghit saliva ce mi se adunase în gură. Brusc, am zărit-o. Părul ei obscur şi lung cădea atât de greu pe umerii goi, în timp ce lumina soarelui cădea pe spatele ei, reuşind să o vizualizez ca o prezentă spectrală. Capul mă durea iar vena ce se zbătea în gâtul meu părea că vrea să se spargă. Deja mi-o imaginam... acele picioare destul de lungi şi zvelte acoperite de tăieturi ce continuau să sângereze abundent în timp ce vârful cuţitului meu scrijelea pielea mătăsoasă a mâinilor. Stătea aşezată pe băncuţa de lângă brutărie, răsfoind o carte. Am putut să zăresc titlul scris cu litere aurii pe coperta neagră. "Pictând cu sânge". M-am oprit. Îmi frecam încheieturile de marginea aspră a blugilor, ridicând din sprânceana dreaptă şi deasă. Cu siguranţă era vorba despre vre-un criminal în înșiruire care nu ştia decât să ucidă femei, urmând un anumit tipar. Ce prost... şi se mai miră că este prins de poliţie. Poliţia... altă bătaie de cap. Nu ştiu de ce... însă ceva m-a făcut să mă dau câţiva paşi în spate. Nu ea era cea care urma să fie sacrificată ca ofrandă demonilor mei. Nu ea...
_________________
Demonul minţii mele (+18) Demonul minţii mele (+18)

Criticii nu-i pot rănii pe creatori decât cu permisiunea acestora.

Citesc: Fiche moi la paix! Nebunie totala. [+18],Inerţie,Above and beyond,Lullaby With Jasmine Smell

Scriu: Blestemul Sângelui +16, Demonul minţii mele (+18)

aurelyon · Trimis: 05/12/2009 20:36 Titlul subiectului:

Nu stiu de ce, dar ficul acesta mi se pare mai greoi ca stil decat celalalt. Sper sa-l scoti de la arhiva curand. ;-)

O carte in care scria probabil despre un serial killer ca si el, ce picta cu sange ?... :-D

Interesant.
Deci pe ea nu vrea s-o omoare ?... Dar ce ganduri are oare ?
Next.
_________________
" Cass, you child. Why didnt you listen to me? " - Dean Winchester, SPN, 7x01

" If youre gone, I swear, I am going to strap my Beautiful Mind brother into the car, and Im gonna drive us off the pier. " - Dean Winchester, SPN, 7x02

" Howdy, Sam. New rule: You steal my baby, you get punched. " - Dean Winchester. SPN, 7x03.

Citesc: All about us, Misterele unei lumi necunoscute; Destine paralele.

Scriu: In inima Intunericului, Beyond reality
[URL=http://imageshack.us/photo/my-images/600/40838835.jpg/] Demonul minţii mele (+18) Demonul minţii mele (+18)

[/URL]

Uploaded with [URL=http://imageshack.us]ImageShack.us[/URL]

Akasha · *lil' fairy* Data inscrierii: 31/Aug/2009 Mesaje: 156

Demonii

Mergeam agitat pe stradă, lovindu-mă de stâlpii ce păreau să apară din neant, încurcându-mi calea. Făceam absolut orice pentru a nu mă întoarce. Nu voiam să o privesc din nou. Acel păr... acele braţe. Arătau atât de bine pe foaia albă... pictată cu sânge. Ce e aşa ciudat? Foloseam sângele femeilor pentru a le face nudul... pe care mai apoi îl duceam în pod... locul în care se afla macabra mea galerie. Chicotesc. Mă amuza numele dat podului. Însă în sinea mea... ştiu că întocmai asta este. Din nou... evit să ridic privirea. Mă rezum doar să le urmăresc toate mişcarile prin lentilele arămii ale ochelarilor. Era o colorit plăcută... semăna atât de mult cu substanţa ce se scurgea agresiv din trupurile firave ale femeilor. Şi din nou mă gândeam la sânge. Uneori chiar mă gândeam la posibilitatea de a fi vampir. O creatură a nopţii. Ce tot vorbeam? Defapt, ce aberam? Vocile din capul meu începeau să se instensifice. Acum le auzeam atât de clar şi răspicat. Însă era ciudat... nu se mai certau. Ci îmi cereau cu atâta ardoare să mă reîntorc mai târziu fată... să o ademenesc şi mai apoi să îi pun punct final vieţii nenorocite pe care o ducea. Viaţa nenorocită? De unde ştiam eu asta? Cum de unde... era normal să am dreptate. Oamenii erau la fel... indiferent dacă erau copii, bătrâni, adolescenţi, oameni de afaceri sau simpli vagabonţi. Toţi aveau o viaţă ce merita să se sfârşească. Continuam să merg, lăsându-mă pradă paşilor ce păreau că gândesc. Parcă nu voiau să mă asculte... să se îndrepte spre destinaţia pe care mintea mea o cerea. Aveam nevoie de un duş. Sângele de pe mâini era deja uscat, formând o crustă îndeajuns de groasă în zona palmelor. Le frecam de interiorul buzunarelor, încercând să mă descotorosesc de el. Însă nu reuşeam. Voiam să mă duc în apartamentul meu din blocul cu patru etaje în care locuiam cu adevărat. Însă nu... ceva mă trimitea în casa din pădure. Ceva ce îmi dădea impresia că este mai tare decât mine... decât voinţa nenorocită pe care încercam să mă mint că o am. Ca un laş, m-am lăsat pradă minţii mele. Am renunţat să mă mai opun. Fără să realizez... am intrat în padure. Acel loc care părea să mă renege din pricina lucrurilor pe care le făceam. Înaintez, în timp ce ochii mei ageri urmăresc un animal ce părea că fuge speriat. Ce l-a inspăimântat aşa tare? Prezenţa mea... sau faptul că a reuşit să îmi "ghicească" gândurile haine, perverse... lipsite de milă. Cum m-am apropiat de casă, am auzit din nou croncănitul acelei ciori ce îmi tot dădea târcoale. Hah... ce credea că face?Am deschis uşa, trântind-o neglijent în urma mea. Urcam scările, făcând din ce în ce mai mult zgomot. Voiam să simt ca sunt acolo... că eu sunt cel ce calcă cu tărie podeaua. În faţa mea, se înălţa uşa neagră. Mi-am căutat cheia în buzunare, gasind-o în hanorac. Din nou, zgomotul fabricat de broasca a reuşit să mă indispună. Brusc, trupul mi-a fost învăluit de întunericul şi mirosul ameţitor ce proveneau din camera. Mi-am îndepartat nervos ochelarii, aruncându-i pe aceiaşi masă de unde i-am luat în urmă cu doua ore. Sau poate că erau trei... cine mai ştia? M-am apropiat de corpul neânsufleţit, punând degetul arătător pe sângele închegat pe încheietura braţului. Am gustat. Însă m-am strâmbat, exprimându-mi dezgustul într-un mod mai mult decât evident. Am privit uşa de la baie timp de câteva secunde bune, pentru că mai apoi să intru fără nici-un pic de teama. Din nou, m-am întalnit cu tipul din oglindă. Ochii lui mă priveau cu atâta superioritate încât mă enerva. Mi-am pus mâna în cap, încercând să îmi aranjez părul ce părea nespălat de secole.
-Te urăsc atât de tare. Mă răstesc eu persoanei din oglindă.
-Sebastian, încetează să te mai vaiţi. Fă ce şti tu mai bine: torturează, distruge... ucide. Ăsta este scopul tău. Încă din ziua aia.
Mă uitam mut de uimire la propria-mi reflecţie. Da... aşa mă chema. Din nou am zâmbit... chiar dacă de data asta am făcut-o într-un mod forţat. Credeam că am uitat. Brusc, rânjetul care îmi descoperea dinţii a dispărut. Acele voci au început să apară din nou. Încercam să mă lupt cu demonii din mine... să îi înving. Şi niciodată nu îmi învăţam lecţia: EU sunt cel care pierde. Niciodată ei. Singurul clipă în care se opreau era atunci când ucideam. Mi-am pus ambele membre în cap, ţipând. Cu cât urlam mai tare, cu atât ele devenau din ce în ce mai proeminente. Brusc, ochii roşii de somn au zărit cuţitul aşezat pe marginea chiuvetei. Am pus mana pe el, încercând să mă ţin de pereţi pentru a mă ridica. Am fugit din baie, reîntorcându-mă la "muza" mea de inspiraţie. Zăcea la fel cum am lăsat-o. Parcă cineva îmi şoptea în ureche acelaşi cuvânt... de zeci de ori: " ucide ". Am ridicat agitat cuţitul, înfigându-l mai apoi cu sete în trupul inert. Însă nu m-am rezumat la o lovitură. Abdomenul ei era presărat de tâieturi adânci, care începeau să sângereze. Ăsta era momentul care mă aducea la extaz. Momentul în care râdeam precum un nebun, murdarindu-mi palmele cu lichidul roşu. Îl miroseam, îl gustam, îl comparam. Eram satisfăcut. Cel puţin...demonii mei şi-au primit jertfa.
_________________
Demonul minţii mele (+18) Demonul minţii mele (+18)

Criticii nu-i pot rănii pe creatori decât cu permisiunea acestora.

Citesc: Fiche moi la paix! Nebunie totala. [+18],Inerţie,Above and beyond,Lullaby With Jasmine Smell

Scriu: Blestemul Sângelui +16, Demonul minţii mele (+18)

naparcutsa_idi · Trimis: 10/01/2010 13:03 Titlul subiectului:

ceva nou pana maine, te rog .
_________________
citesc: "harry potter si misterul gemenilor", "save a broom, ride a wizard", "absinth" "good morning, hun", ",burns", "whenever there is you", "evil angel" "flowers and silence"

<center>Blitzkrieg bop.
<a target='_blank' title='ImageShack - Image And Video Hosting' href='http://img28.imageshack.us/i/punkhuge.jpg/'><img src='http://img28.imageshack.us/img28/1900/punkhuge.jpg' border='0'></a></center>

Punkz · *lil' fairy* Data inscrierii: 11/Mar/2010 Mesaje: 110

De ce te-ai oprit?
_________________
Citesc: See who I am, No need to pretend, Red and gold.