Fiction Contest - Monolog

nezumi · Trimis: 01/09/2008 22:33 Titlul subiectului: Fiction Contest - Monolog

Ce aveti de facut: O compunere de minim 750 - mare 2000 de cuvinte, redactata in engleza sau romana.
Tema: Monolog - Puteti scrie indiferent ce plecand de la aceasta tema, sa o interpretati si particularizati cum doriti voi. Este o tema deosebit de vasta tocmai ca sa va fie mai usor sa va incadrati in ea.
Inscriere: Trimeti lucrarile in perioada :!:

1-13 septembrie 2008 (ora 23:59) prin [url=http://fairy-fic.myforum.ro/privmsg.php?mode=post&u=25]PM mie[/url].
In acest subiect nu se va raspunde pana la postarea lucrarilor.
Daca aveti intrebari sau nelamuriri, puteti sa le puneti la [url=http://fairy-fic.myforum.ro/fiction-contest-comentarii-vt775.html]Fiction Contest - comentarii[/url]
_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

nezumi · Trimis: 14/09/2008 16:02 Titlul subiectului:

Atentie

Veti vota fiecare lucrare cu note de la 1 la 10 (se accepta ca zecimale doar 0.5). Participantii trebuie sa isi noteze si lucrarile lor, dar notele nu vor fi luate in considerare.
Dupa fiecare nota trebuie adaugat un scurt comentariu la adresa lucrarii, ca sa aratati ca ati citit acea lucrare. Voturile fara comentarii sau cu comentarii din care nu reiese faptul ca ati citit vor fi anulate.
Daca aveti intrebari sau comentarii, puteti sa le puneti [url=http://fairy-fic.myforum.ro/fiction-contest-comentarii-vt775.html]aici[/url].

:!:

Perioada de votare: 14.09.2008-27.09.2008

Lucrarile sunt urmatoarele:

Lucrarea nr 1

Requiem

Chiar mă scufund în amestecul acesta sărat şi morbid. Simt algele plăpânde cum se înfăşoară în jurul gleznelor mele paralizate şi cum mă trag cu o forţă nebunească în jos. Curenţii se învolbură prin degetele mele ca de pildă o făină deasă şi secerată de foşnetul vântului. Animalele marine mi se împletesc printre degete ca o pânză a capcanelor. Nimic mai simplu. Nimic mai uşor de făcut decât distrugerea psihologică.

Subconştientul meu se indepărtează tot mai mult de mine. Îl simt tot mai drogat şi mai dependent de cocaină, pâna când se va pierde de tot. Rătăcit, fără vreo hartă ce ar putea să-i arate drumul înapoi. Se prăbuşeşte înfricoşat printre monştrii marini şi balene fantasmagonice, era doar un copilandru, un partea interioară infantil şi subdezvoltat. Continuă să scâncească. Ochii mi se inchid şi lumina se stinge. Sunt inconştientă.

Lumina pătrunde cumva confuz în mintea mea, de pe urmă o perdea, de ulterior o pânză diformă de paianjen sau ceva asemănător. Mă ridic. Cearceaful e unul simplu, alb, îndoit în moduri imposibile. O situaţie de genul “first thought waking up”.
Mă dau jos din pat. Observ că e făcut dintr-un lemn tare, mă duce brusc cu gândul la reclama “Stejarul. De esenţă tare.”
Camera pare a fi a unui om stilat. E brodată într-un stil retro, pe alocuri hippie şi totuşi nimic nu e aşezat fără un scop precis. Oglinda din mijlocul încăperii mă atrage. Rama străluceşte sub razele soarelui. O ating. E fină. Îmi trage mâna în jos, spre ea, îmi descoperă amintirile. Un gust sărat de apă de mare îmi vine imediat în gură. Închid ochii. Haotic.
Simt o palmă pe obraz. Sângele îmi pocneşte dintr-o venă secundară şi se propagă cu un fâsâit pe perete şi pe piele. Firar! Iar mi-a tras o palmă. Cine? Nu ştiu. Dar a făcut-o.

Mă uit în oglindă. Se văd pereţii văruiţi într-o culoare dubioasă, draperiile şi un chip. Necunoscut. Morbid. Incrâncenat. O femeie blonduţă stă în faţa mea. Cearcănele îi îmbătrânesc considerabil chipul, de parcă ar fi călcat-o talpa timpului. Ochii îi sunt verzi. Puri. Se uită spre o destinaţie interzisă mie. Îmi e familiară şi totuşi, parcă nu am văzut-o niciodată.
Îmi întorc capul spre dreapta, mă imită. Îmi pun degetele pe suprafaţa oglinzii, din nou. Mai încerc vreo două mişcări, aceeaşi reacţie. Oh, tu, clonă nenorocită! Crezi că-mi poţi copia mimica şi-o poţi introduce scutit de drepturi de autor într-un corp infect şi plastic?
Mă cuprinde furia. Îmi canalizez gândurile spre o altă direcţie şi mă aşez pe taburetul din faţa patului. Cine sunt? Ce simt? Neuronii îmi funcţionează la nivel redus. Nu reuşesc să-mi amintesc nimic.
Secvenţe. Apă. Sare. Caracatiţă, picioare, ţipăt, fetiţă, înec. Încerc din nou. Aceleaşi filmuleţe scurte. Vapor. Elizabeth, costum portocaliu, palmier, sfoară, rechin.
Ce se petrece? Încep să aud nişte voci. Propoziţii scurte, lipsit de sens sau conţinut.

“ Mâine o putem ucide. Nu va bănui nimic. Joacă după cum vreau eu. “

Spaţiu. Mă panichez. Închid ochii. Inspir, expir.

“ Da, ai dreptate, nu va bănui nicicând nimic. Putem rămâne noi cu toţi banii. O înecăm şi nimeni nu va şti. Puf! And she’s gone babe… “

Feţele unor oameni îmi apar în minte la interval de nici o secundă. Amnezie, nebunie, crize, medicamente, schizofrenie, spital, cămaşă de forţă.

Uşa se deschide încet. Cineva păşeşte înăuntru cu grijă. Pantofi de casă pufoşi, pijama maro cu dungi. Un mascul brunet. Părul îi cade neglijent pe gât şi pe umeri. Are o cafea în mână. Îmi furnizează cana. Îl studiez. Iau cana. Cafeaua are un gust amar, dar e perfectă.Îmi restaurează simţurile. Inundă papilele gustative şi le trezeşte din toropeala provocată de somnifer.
Bărbatul misterios se aşează în dreapta mea pe taburet. Îşi împreunează brațele în timp ce se joacă cu ele şi işi priveşte vârful papucilor. Nu spune nimic. Respiraţia lui se mai aude, respiră cu greutate, uneori oftează, iar apoi işi reia firul gândurilor. Dar tace. Mereu tace.

Nici nu mai ştiu de cât timp sunt aici. Trei ani? Două ore? Bărbatul brunet nu s-a mişcat de lângă mine. Are întocmai aceeaşi poziţie. Seamănă cu o stană de piatră. Oare l-a îngheţat suflul morţii? Sau doar nişte gheare târzii ale melancoliei?
Mă simt ca de exemplu un animal neputincios într-o cuşcă mult prea strâmtă. Există scapare?
Uşa e încuiată. Bărbatul priveşte ca un nebun spre vârfurile pantofilor privat de să schiţeze vreun gest. Acum nici măcar respiraţia nu i se mai aude. Ferestrele sunt şi ele închise. Da, o cuşcă ideală din anii 60.
Mă prăbuşesc fără speranţă pe jos. Aceleaşi unde îmi violează memoria. Nu sunt cu nimic mai blânde sau mai concrete… Bărbatul se ridică brusc. Traversează camera de câteva ori sprijinindu-şi bărbia cu mâna stângă. Se opreşte apoi în faţa mea. Îmi ia palmele, le strânge la piept. Se uită fix în ochii mei precum o păpuşă excluzând arcuri în pupilă.

- Şi ai murit pentru că memoria ta a pierdut amprenta interiorului tău.

Lucrarea nr 2

Phoenix?

-Mă întreb şi azi de ce nu am vrut să vin în prima zi să te cunosc. Acum mă cheama din nou şi am vrut să renunţ la tot numai ca să te văd. Nu m-au lăsat, aşa că am întarziat puţin. Mi s-a zis că oricum o să fii la fel, chiar dacă vin azi, mâine sau peste zece ani. Aş fi primit bucuroasă să mă retrag, însă cu toţii mă trag înainte şi se lasă pe ei să cadă. Eu nu merit. Te-am lăsat să fugi de lângă mine, ieri. În imaginea mea amară am crezut că te vei întoarce la tine şi când voi reveni şi eu, ne vom bucura că am ales un asemenea drum. Eu nu am vrut să plec, am vrut doar să te am din nou. Egoistă, din nou? În principiu ţi-am uitat inima şi te-am uitat pe tine în colţul inimii mele. M-am dedicat altora, mie şi întregii ţări. Am impresia acum că nu ai vrea să mă mai vezi, să mă mai auzi. Dar mi-e dor de tine şi te rog ascultă-mă... Nu vom mai avea cuvintele ce le-am avut odată şi inima încercuită de fortificaţiile de fericiri va fi descoperită, căci deşi ne avem amintirile ele eşuează pe tărâmul uitării. Cum să fac să le ţin iar vii, dragul meu? Să le ardem, să scoatem pasărea Phoenix de mii de ori din aceeaşi cenuşă, doar de dragul de a vedea culorile vii ale amintirilor noastre iar şi iar.
Mi-ar fi plăcut să-ţi povestesc ce am făcut, însă nu ştiu dacă mă vei ierta vreodată pentru greşelile absurde, făcute de o inimă fără scrupule. De ce ai fost de acord, de ce m-ai lăsat să urmez acest drum? Am sperat ieri să fie mai bine, azi mă blamez şi pentru toată viaţa noastră o voi face. Ştii că nu voi rezista dacă mâine mă vor îndepărta iar de tine. Nu o mai pot face, a mia oară aş reînvia să mor iar. Mi-au spus că ţi-ar face mare bine să-ţi povestesc, de noi, să-ţi amintesc, de ce am făcut, de cât de frumos a fost. Vrei? Ah, scumpul meu, mă ierţi?
Cu ochii ţintă către faţa elegantă a fetei, Laurenţiu reuşi să facă un semn din ochi. Era mult prea absorbit de cuvintele de iertare ale fetei, de tăcerea de dinainte, furtuna venirii ei şi acum liniştea profundă a lacrimilor. Simţea rostul ascuns al înecării amarului fetei, însă nu o mai înţelegea. O ierta, o iubea, dar când fusese vina ei? Băiatul, şocat, mai repeta gestul cu ochii şi aştepta continuarea poveştii fetei din faţa lui.
-Mulţumesc! Laurenţiu, îţi mulţumesc. A fost frumos în partea aceea a ţării. Să ştii că mi-ar fi simpatic să mergem acolo amândoi, să vedem pădurile toamna, lacurile şi sălcii alături, să facem pozele ce ne plac amândurora, să stăm pe o terasă, undeva sus, să privim fulgerele, să le studiem, să le comentăm, să vedem frumosul în cele mai mărunte lucruri. Am urcat dimineaţa pe munte şi am făcut popas, până a doua zi, acolo sus. A doua dimineaţă m-am trezit alături de un lac mirifc, în adierea vântului dulce de dimineaţă, păşind peste roua ierbii uscate pe alocuri. Aerul de munte, dulceaţa fructelor de pădure conservate din vară şi toamnă şi nu mi-a mai trebuit micul dejun. Eram plină, mă simţeam bine, aşa cum de puţine ori m-am simţit.
Am coborât apoi la liceul din apropiere cu ghiozdanul deja în spate; aveam creionul fermecat, cel pe care mi-l dăruiseşi acum trei ani şi pe care l-am întrebuințat doar în ocazii speciale, foile colorate de la mama, cu numele meu pe ele şi stiloul pe care îl păstrez încă din clasa întâi. Colegii mei de clasă erau deja acolo şi cu toţii erau aşezaţi exact unde trebuia. Mai era un singur loc liber la fereastră, iar eu mă număram printre ultimii pe lista de pe uşă, aşa că nu aveam cum să greşesc. M-am aşezat în faţa unui băiat pe care l-am văzut de numeroase ori pe la concursuri şi care m-a cam intimidat şi de data aceasta. A fost la toate olimpiadele şi de cele mai multe ori a ieşit pe inițialul loc.
Când a intrat profesoara în clasă am fost singura care s-a ridicat şi m-a cam mirat atitudinea arogantă a celor din jurul meu. Acest incident m-a creat să cred că ei chiar ştiu tot ce fac, stăpâni pe sine, niciunul agitat, cel puţin în aparenţă. M-am aşezat iute şi am întrebat dacă am voie să am şi o ciornă personalizată pe masă, fiindcă ştiu că de obicei nu se permite. Mi s-a permis, Laur, mi s-a permis să le folosesc şi m-am mirat. Mi le-a verificat totuşi, dar tot m-a mirat. Mai târziu zece minute au venit inspectorii şi profesorii să ne aducă subiectele. A fost o zi ciudată, din nou, fiindcă nu mi-a fost teamă, pentru întâia dată, înainte să primesc subiectele. Nu era o luptă pe viaţă şi pe moarte. Nu în acel moment. Am luat cele trei foi şi le-am privit câteva minute cu luare aminte şi apoi am citit cu mare atenţie fiecare subiect. M-am încurcat, la fiecare dintre ele la un anumit punct, însă le-am lăsat şi le-am continuat apoi. Am început să mă simt din ce în ce mai sigură pe mine până când am văzut că mai am doar câteva minute din cele trei ore puse la dispoziţie. Am terminat de transcris tot şi am predat lucrarea. A trebuit să-i aştept şi pe ultimii rămaşi fiindcă rămăsesem doar trei în clasă, toţi ieşind la intervale parcă egale de timp, dar fără să le simt absenţa şi minus să-i văd ieşind propriu-zis. Am auzit doar ceasul ticăind şi uşa închizându-se. Nu mă interesau ei.
Restul zilei ni l-am petrecut prin oraş, laolaltă cu fetele din camera mea. Sunt sigură că Diana ţi-ar fi plăcut, o fată din Iaşi, roşcată natural, cu ochii verzi şi destul de copilăroasă. Împreună cu ea ţi-am ales cadoul, fiindcă mâine e ziua ta, 26 februarie. O să-l aduc mâine îndată ce mai vin pe aici. Andreea, o fată din Craiova, ştia teribil de bine oraşul, fiindcă venea adesea la bunicii ei şi ne-a condus peste tot. A fost frumos să vedem diversele statui şi parcul cu siguranţă că ar fi fost pe gustul tău cu acei copaci în variante ciudate. După câteva ore epuizante de cumpărături şi plimbare ne-am întors la pensiune şi după ce ne-am lăsat lucrurile te-am sunat. Nu erai acasă, aşa că am renunţat să te mai deranjez şi am coborât la liceu, să vedem dacă rezultatele au fost afişate.
Au fost afişate abia a doua zi. Băiatul din spatele meu, cu Diana şi cu mine am fost pe acelaşi loc, cu acelaşi rezultat. Primul. Prima dată Laur. Prima... Uşor şocată şi nespus de entuziasmată te-am sunat. Atunci am aflat. Am aflat unde erai plecat, am aflat că am fost egoistă. Te părăsisem în cel mai jalnic mod, pentru a mă face remarcată, iar tu erai în acea stare. Nu mă pot ierta, dar mi-ar fi mult mai uşor să ştiu că tu m-ai iertat.
Acelaşi gest cu ochii au întrerupt-o pe fată. Emoţionată, s-a oprit pentru câteva minute şi şi-a continuat apoi discursul :
-Am vrut să vin acasă cu debutantul tren. În mod normal nu pierdeam decât şansa să mă înscriu pentru lotul naţional, însă o putea face şi profesoara pentru mine. Dar aveam încă o şansă: să fiu cu adevărat prima, să dau o probă de baraj, pentru departajarea mea de băiatul din spatele meu şi de Diana. Nu am vrut să mă mai gândesc la asta, nu mi-a mai păsat pentru câteva momente. Şi nu m-au lăsat sa plec. Au vrut să fiu aceeaşi egoistă în continuare pentru încă câteva zile. Peste două zile era programată proba de baraj. Am acceptat, fiindcă nu puteam să stau degeaba, dar cu un nou scop: să câştig primul loc pentru tine, în speranţa că asta ne va ajuta.
Nu am mai ieşit din cameră decât pentru masă şi o dată pentru a merge în parcul acela de care ţi-am mai spus. Acolo tot cu acele caiete în faţă am stat, am învăţat, am repetat, am încercat să mă pregătesc mai mult decât în alte dăti. Şi am ajuns în sală, pentru prima dată cu acel băiat undeva în stânga mea şi nu în spatele meu. S-a terminat totul foarte repede. Nici nu am simţit cum au zburat cele doua ore. Au mai trecut apoi alte ore, mai greu decât atunci când am aşteptat să luăm bilete pentru concursurile de artă, mai greu decât atunci când am fost certaţi. Mai greu...
Un profesor înalt, cu o figură de om aspru a intrat în camera noastră şi ne-a anunţat :"Felicitări, eşti pe locul doi." Nu am mai auzit ce a spus, fiindcă ochii mei erau inundaţi de lacrimi; de fericire? Nu, de dezamăgire. Puteam mai mult, era o diferenţă de doar un punct, iar la fizică asta este infim. Am reuşit să spun într-un final "Eu nu am bătut atâta drum şi nu am stat aici atâta timp ca să fiu doar pe locul doi. Nu e 'felicitări' . "
Laurenţiu, eu nu am bătut atâta drum, eu nu am fost egoistă doar pentru locul doi. Mă vei ierta vreodată că te-am părăsit în felul acesta?
Atunci doctorul a intrat în cameră, verificând aparatele din jurul băiatului. Ieşi după două minute, zâmbindu-i fetei de lângă pat.
-Oare îţi vei mai reveni, Laur? Un accident şi o legumă pentru restul vieţii. Ochii aceia superbi mai au efect, îşi mai au speranţa, dar de ce spun toţi că nu are rost? Mi-ai fost şi îmi vei fi cel mai bun prieten pe care l-am avut şi o să-l am vreodată. Cum aş putea să-mi pun fratele pe vreun alt loc, decât primul ?
Lacrimile îi înecară glasul şi privirea, fără să vadă că băiatul clipea foarte des. A iertat-o?

Lucrarea nr 3

Schileata

“Astazi colegii m-au facut iar Schileata, dar parca nu mai doare ca prima data.

E noul meu nume la scoala si deja am inceput sa ma obisnuiesc cu el desi nu imi provoaca nici o placere. Nu ma trezesc mergand pe culuarele scolii incantata cand trebuie sa trec iar pe langa un grup de fete si baieti. Parca de departe, din privirea lor ii simt cum se pregatesc sa ma “loveasca”. Mai sunt cativa zeci de metri pana sa ajung in dreptul lor si deja simt cum mi se dezlipeste pielea de pe mine, iar porii de pe tot trupul mi se umplu de sudoare. O fierbinteala ma inunda intru totul si daca as putea as vrea sa dispar in clipa asta. Dar nu. Soarta decide din nou in locul meu si ma lasa sa fiu improscata de cuvintele lor aspre care parca ma biciuiesc. Maresc pasul cand ajung aproape de ei, imi strang cartile la piept si aplec capul de parca m-as feri de bolovani de piatra cazuti nebuneste din cer. Dar nu sunt de fapt decat sagetile lor de ura indreptate asupra mea.

De ce ma urasc? As vrea sa inteleg. Nu le-am facut nimic, si daca le-am vorbit vreodata. Si totusi parca am devenit cobaiul lor de joaca in pauze.

Astazi am avut ora de sport. Nu prea imi place decat cand jucam handbal si stau in poarta. Acolo ma lasa in pace, doar cand isi indreapta mingile spre mine le simt din nou forta si ura. Nu stiu ce as putea face ca sa ma lase in pace. Nici macar nu vreau sa ma placa, dar ar fi extrem de bine daca le-as putea deveni intr-o zi neutra, neimportanta, nici macar sa se mai oboseasca sa ma batjocoreasca.

Inainte de ora de sport am avut mate. Pe la mijlocul orei am descoperit ca cei din fata se distrau copios pasandu-si unul altuia o sacosa. Am vrut sa zambesc si eu din coltul meu, dar m-am uitat mai bine si am vazut ca era plasa mea cu echipamentul de sport. Pantalonii erau deja cazuti pe jos printre picioarele celor din prima banca, iar ce mai ramase din plasa pe jumatate sfasiata se indrepta din mana in mana spre Daniel.

E cel mai frumos baiat din clasa. Inalt cu parul blond si ochii albastri. Trebuia sa fii nebuna sa nu iti placa sau sa te fi visat macar o secunda de mana in parc cu el. Am simtit dintr-o data cum ma inrosec. Nu mai conta ca si el facea parte din grupul farseorilor. Ma bucuram tot timpul de absolut orice moment in care puteam sa fiu aproape de el. Cand mergeam acasa dupa ore, uneori venea cu mine pentru ca statea langa blocul meu. Nu imi vorbea niciodata urat si ma inveselea mereu cu tot felul de glume. Dar erau si momente cand ma putea rani adânc si atunci imi dadeam seama ca era si el ca toti ceilalti.

Aproape de sfarsitul clasei a opta ne-am decis sa facem o petrecere la cel mai renumit restaurant din oras. Paradoxal tatal meu organizase totul. Nu a trebuit nimeni sa plateasca localul. Dar probabil ca asta nu mai conta, nu?

Inainte de petrecere cu totii am hotarat sa ne lasam unul altuia o amintire asa ca ne-am pus fiecare numele pe un biletel, le-am colectat pe toate intr-un fes si apoi am tras cu totii cate un bilet la alegere.

Ce nebunie!...Cine sta acolo sus si isi bate joc de mine? Pe biletul meu scria: Daniel.

Intr-un fel eram incantata. Acum puteam sa ii arat intr-adevar cine sunt eu si poate isi va da seama ce simt. Stiam ca oricum nu ar conta prea mult caci pentru el ca si pentru ceilalti eu eram Schileata.

Cu siguranta el nimerise biletelul Ralucai. E tipa cea mai populara din clasa. Nu stiu cat de mult ii place boala pe care o are, dar fusese prima careia in clasa a patra incepusera sa ii creasca sanii si cu ocazia asta toti baietii se maturizasera ca supa instant.

Dar nu. Uite-l cum rade in coltul clasei cu Filip si Adrian. Adrian e un tip de gasca, din cat putut vedea eu din coltul meu. Uneori chiar sufletist si mai mult de toate glumeste incontinuu mai ales la ora profului de istorie. Dar pe Filip nu il pot inghiti nici cu pipeta. Poate sunt rasista, dar dermă lui ciocolatie ma face sa intorc nasul intr-o parte, iar privirea lui parca e nascuta sa ucida.

Privesc cu totii spre spatele clasei, spre banca mea si a Mihaelei. Se prapadesc de ras. Incerc sa ma prefac preocupata cu cartile mele din geanta, dar trag din cand in cand cu privirea la tot ce se intampla. Trio-ul lor se sparge cand suna soneria de incepere a urmatoarei ore si il aud pe Filip cum ii sopteste ceva de Mihaela colegului lui de banca. Se uita apoi spre banca unde stau Daniel si Adrian si pufnesc din nou cu totii in ras. Deci el o are pe Mihaela. Intr-un fel ma bucur, dar totusi o compatimesc ca trebuie sa fie tinta glumelor lor.

Sfarsitul anului scolar s-a apropiat cu repezicune si mai erau doar doua saptamani pana la eveniment. Vroiam sa fie altfel, sa fie special. Stateam ca si alta data si visam pe patul din sufragerie. Asta era camera mea. Si sa nu iti imaginezi ca mama ma lasa sa pun postere pe peretii ei dati cu “mica”. Nu! Am dupa usa o masa, de fapt e masina de cusut a maica-mii, transformata in masa de studiu pe care stau alinitate la linie toate cartile si caietele mele. Nu am voie sa fiu dezordonata caci pana la urma camera asta nici nu e a mea. Stau intr-un fel “cu chirie” in ea, caci in rest e camera de oaspeti . Patul meu e de fapt o canapea extensibila pe care mama o acopera cu o cerga mare, alba si tepoasa.

Mi-am pus castile la urechi si am dat muzica la maxim. Ma visam ca in multe alte vise de-ale mele, frumoasa, adorata. Toate capetele se intorceau dupa mine. Era vara si purtam o rochie vaporoasa in degradeuri de turcuaz – culoarea mea preferata. Umerii imi erau goi si dintre ei tisnea tantos un gat lung si subtire la care se “holbau” cu totii. Trebuie sa imi cumpar ceva frumos. O rochie, un costum care sa imi stea demential de bine. E ca o declaratie a mea pentru toti anii aceia in care au vazut in mine mult mai putin decat ce sunt.

Insa mama are alte planuri pentru mine. E croitoreasa, nu degeaba tine masina de cusut in casa si mi-a facut o pereche de pantaloni evazati din stofa crem, o bluza roz din mătase cu manecute trei sferturi si cu un fel tul din ala care gasesti in rochiile mireselor, facut varza in jurul gatului ca la clovnii de la circ. Nu am nimic de spus. Parerea mea nu conteaza in fata marilor argumente ale ei de artista fashionista : “Hainele largi nu te mai fac sa pari asa slaba, mama”. Poate are dreptate...intr-un fel, dar colectia ei de vara e de sters praful cu ea. Ma gandesc cu groaza cum am sa apar eu la petrecere in hainele alea bufante pe mine.

Spre norocul meu cand veni ziua cea mare mama fusese nevoita sa plece din oras la niste rude, iar tata era mult mai usor de modelat dupa placul meu. Am indesat hainele facute de ea dupa un dulap si m-am imbracat mai adecvat. Imi stransesem bani din ultimele luni de alocatie si cu ce mai primisem de la tata imi cumparasem rochia turcuaz la care visasem tot timpul. Acum in fata oglinzii parca nu mai era asa de extraordinara ca in visele mele, dar nu aveam de gand sa ma intorc la varianta mamei.

Mi-am aranjat putin parul intr-un coc cat mai natural care sa imi lase gatul subtire gol si pentru prima data mi-am pus putin machiaj pe fata. Nu m-am machiat niciodata pana acum, asa ca am studiat cu cateva saptamani inainte revistele de moda ale maica-mii. Putin rimel, putina culoare si un blush subtil in obraz era "tot ce are necesitate o adolescenta pentru a cuceri” spuneau expertii din reviste.

Tata a trebuit sa mearga cu mine pana la restaurant. Ajunsa aproape in fata usii parca nu mai vroiam sa intru. Imi era rusine. De ce? Nu stiu. Dar nu mai fusesem niciodata pusa in situatia asta, in care ar trebui sa fiu dintr-o data privita si admirata sau poate de ce nu in centrul atentiei. In vise totul parea atat de usor, dar in realitate aveam trebuință de mai mult curaj si acum parca nu reuseam deloc sa il gasesc in mine. Poate eram predestinata sa nu fiu mai mult decat fata aceea neimportanta din ultima banca.

Dar tata m-a impins spre usa care se deschisese automat, iar in fata mea se afisa acum o sala mare cu o masa lunga frumos aranjata, iar in jurul salii roiau toti colegii de clasa care mai de care mai fischiuti si mai parfumati. Toate privirile se intorsesera spre mine si in urmatoarele zece minute aveam sa primesc atatea complimente incat obrajii mei erau gata sa plesneasca de atata roseata in ei. M-am indreptat spre un grup de colegi care ma bagau un pic mai mult in seama si inainte. Cu ei parca ma simteam mai in largul meu chiar daca acum ieseam din toate tiparele in care ma bagasera cu totii.

Dupa cateva dansuri la neîngrădit ne-am hotarat sa facem un concurs, iar biletele au fost iar metoda de selectie folosita. De data asta insa doar noi fetele am tras la sorti.

Un nebun acolo sus pe bune ca isi bate joc de mine. Parca sunt un personaj dintr-o poveste cu paradoxuri. Pe biletul meu scria ca si acum doua saptamani acelasi lucru: Daniel.

M-am uitat imprejur de parca as fi vrut sa descopar unde se ascunde naluca aia care imi bantuie realitatea. Sau era totul un vis? Unul din miile mele de visuri in care totul se intampla cum vreau eu. Dar cand simt mainile lui in jurul taliei mele simt ca ma ia cu lesin.

Am iesit amandoi pe locul doi, dar nu stiu din vina cui. Dupa mine nu as fi luat nici mentiune.

Spre jumatatea petrecerii a trebuit sa ne oferim cadourile. Noi fetele stateam insiruite intr-o jumatate a salii, iar de partea cealalta baietii. La inceput au indraznit vreo doi, apoi cu totii ne-am desprins din locurile noastre si am inceput sa ne cautam in amalgamul ce il formasem. L-am gasit. Inima imi batea nebuneste in piept, dar nu intelegeam de ce venea spre mine. Mihaela era in cealalta parte a salii. Am ajuns in fata lui si ne uitam prosteste unul la altul ca doi copii. Mi-am intins mana spre el, in care tineam impachetat cadoul. Mi-a luat punga din mana. Am crezut ca vrea sa ma traga de brâu spre el cu o mana si sa ma sarute, dar m-am trezit imediat din vis cand am vazut in cealalta mana a lui o cutie impachetata colorat. Am luat cutia din mana lui si l-am lasat sa se piarda in multime. Am ramas intepenita in locul meu.

Eu eram biletul...pe biletul lui scria numele meu. Eu fusesem cea de care rasese el in ziua aceea. Nu Mihaela. Cat de infumurata putusem sa fiu si sa ma gandesc ca ea era demna de batjocora lui si eu nu?

Eu eram schileata...dar nu aveam sa mai traiesc sub umbra asta!”
_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

PrincessLilou · *great wizard* Data inscrierii: 21/Sep/2007 Mesaje: 2942

Vad ca nu indrazneste nimeni. :-|

Requiem - 10

Mi-a placut mult pentru ca e foarte profunda. Chiar daca in anumite locuri e un amalgam de cuvinte insiruite fara noima te duce in starea de amorteala si confuzie in care este personajul. Ultima fraza m-a facut sa inteleg ca atunci cand iti pierzi memoria iti pierzi identitatea...nu mai e nevoie de nimeni care sa te innece ca esti ca si mort. Dar asta am inteles eu. Am ramas totusi cu o intrebare...Cafeaua aia era otravita?

Phoenix? - 9

De ce nu dau zece? Poate sunt eu, dar are cateva greseli care au impiedicat citirea sa curga de la sine. Pe alocuri m-am poticnit de cuvinte sau exprimari care mi-au rupt firul ideii.

shoricik_aly · Trimis: 19/09/2008 20:38 Titlul subiectului:

Nu e vorba doar ca nu indrazneste lumea,doar ca lumea nu citeste.E proza... In fine,eu citisem de zilele trecute,doar ca n-am avut timp sa comentez.

Requiem - 8

Mie nu mi se pare monolog :-|

.Nu stiu de ce,dar nu mi se pare monolog.E o diferenta intre scriere la persoana I si monolog [zic eu;poate totusi ma insel:-??].
Sincer,m-am cam pierdut printre cuvinte,metafore si n-am inteles prea bine decat ca am murit,dar mi-a parut o moarte psihologica si de asta mi-a placut mult.

Phoenix? - 8.5

N-ai fost niciodata trasa inainte,fara voia ta,Princess Lillou?Trasa,nu impinsa.Una e sa te impinga si alta e sa te traga,ca si cum vor ceva pentru propriul lor bine si tu doar ajuti.
Monolog e fiindca el nici nu putea sa-i raspunda si desi a fost incalcit pe alocuri,mi-a placut faptul ca e fratele ei.Si mie mi-a lasat impresia ca sunt iubit-iubita.

Schileata - 8.5

E monolog pe alocuri,destul de mult,totusi.Imi place ca are problemele tipice unei fete de 5-8,naiva.Ador asta.Desi uneori pare ca nu e chiar atat de naiva,atat de pura,prin cuvintele folosite,expresii.

Mistalee · Trimis: 20/09/2008 11:24 Titlul subiectului:

Votez si eu... sper sa nu se supere nimeni... :unsure:

Requiem - 10
E geniala! E profunda si e atat de bine scrisa incat m-a impresionat!
Sunt si lucrurile putin confunze in anumite momente, de exemplu cand aude vocile, dar banuiesc ca sunt in concordanta cu dezordinea din mintea personajului.
Mie mi se pare un monolog interior asa ca as tinde sa cred ca s-a respectat cerinta!

vera bera · Trimis: 20/09/2008 19:11 Titlul subiectului:

Asa e, eu vroiam sa notez, dar n-am indraznit pana acum :blush:

Requiem ~ 9,5
Ei bine, a fost brilianta, interesanta, psihologica, cu numeroase metafore si comparatii frumoase, bla bla. Daaarr... din punct de vedere narativ n-a fost prea complexa. A murit. Si? A fost ucisa. De ce? :-?? n-am simtit ca ma transpun in pielea ei. Plus ca titlul :-? e nu stiu, e cumva nepotrivit poate.

Pheonix? ~ 9
Nu stiu, mie mi-a placut, sentimentele ei au fost descrise superb si intre cei doi nu era o relatie cliseica iubit-iubita(da, si eu am avut senzatia asta *yawn*) Singurul fapt care nu mi-a placut a fost... ei bine, incepusem sa ma plictisesc printre atatea concursuri, olimpiade si asa. Da, a fost prea insistat pe chestia asta, dar nici din perspectiva lui Laurentiu nu cred ca m-ar fi incantat prea mult. Nu stiu, sa mai fi fost ceva la mijloc.

Schileata ~ 9,5
As fi dat zece. Personajul principal a trecut prin situatii care m-au atins, batjocura ei, durerea... ugh. Dar personalitatea ei n-a fost cladita prea bine. Nu scad pentru diacritice. Poate teribil de putin pentru greseli, dar in mare parte pentru personalitatea subreda. Ah si sfarsitul a fost cam... m-a lasat gen " :-|

". Nici tragic, nici elegant :-?? "neterminat" cred ca ar fi termenul potrivit.
_________________
<center> Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

</center>

nezumi · Trimis: 28/09/2008 12:30 Titlul subiectului:

Clasamentul este:
1 Lucrarea 1 (Andrada)
2 Lucrarea 2 (shoricik_aly)
3 Lucrarea 3 (PrincessLilou)

Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

Felicitari, Andrada! Ti-am pus rangul si topicul de proza la important.
Felicitari si celorlalte participante!

Va anunt ca tema urmatorului concurs e cea care a mai ramas din lista de trei pe care am pus-o la comentarii. Asa ca aveti timp sa va ganditi si sa scrieti. Concursul incepe duminica viitoare.
_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

unknownfuture · *great wizard* Data inscrierii: 21/Iun/2007 Mesaje: 5166

tocmai vroiam sa dau send la notele date de mine, dar fie.

Felicitari Andrada, mi-a placut mult lucrarea ta ca si a celorlalte fete :kissing:

nezumi · Trimis: 28/09/2008 13:25 Titlul subiectului:

^Poate sunt eu mai chioara, dar mi se pare ca scrie suficient de clar ca data limita de votare era 27. Votati la timp sau nu votati deloc, nu stau sa ma rog de voi :closedeyes:

.
_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

unknownfuture · *great wizard* Data inscrierii: 21/Iun/2007 Mesaje: 5166

scrie, vazusem inainte dar m-am gandit ca poate...poate. :-/

Anne Marie. · Trimis: 28/09/2008 16:40 Titlul subiectului:

uhhhh

si chiar aveam impresia ca postaszem, sunt proasta !!! :-|

data viitoare postez imediat ce citesc .o.O
in fine, felicitari Andrada, Aly si Lilou, ati avut lucrari frumoase :kissing2:

_________________
<center> Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

</center>

shoricik_aly · Trimis: 28/09/2008 19:39 Titlul subiectului:

^Multumesc Anna!

Si felicitari Andrara! :-)

_________________
Taste the salt you breathed

Citesc: "Absinth", "Above and beyond", "Paidea: Pământ","Penumbră", "Red and Gold"

[url=http://fairy-fic.myforum.ro/1-vt1389.html?start=0]The Heartless[/url]

PrincessLilou · *great wizard* Data inscrierii: 21/Sep/2007 Mesaje: 2942

Felicitari, Andrada! Mi-a placut mult lucrarea ta. :-)

_________________
Fiction Contest - Monolog Fiction Contest - Monolog

Red and Gold, Cronicile Nimanui, Ashtray Heart

Andrada · *fairy* Data inscrierii: 17/Iul/2007 Mesaje: 374

thanks everybody si felicitari celorlalte participante
_________________
Ma plouă pe aripi şi mă scufund în somnifer
Absentă de la lecţia despre cum se ucide
Cu amortizare sentimentul nedescris
Nu ştiai? Plouă, şi e în tăcere ascuns sensul.