Fiction Contest - Regrete

nezumi · Trimis: 07/09/2009 17:32 Titlul subiectului: Fiction Contest - Regrete

Ce aveti de facut: O compunere de minim 750 - maxim 2000 de cuvinte, redactata in engleza sau romana.
Tema: Regrete - Puteti sa interpretati si sa particularizati tema cum doriti, este o tema vasta tocmai pentru a va fi usor sa va incadrati in ea.
Inscriere: Trimeti lucrarile in perioada :!:

7- 19 septembrie 2009 (ora 23:59) prin [url=http://fairy-fic.myforum.ro/privmsg.php?mode=post&u=25]PM mie[/url] (va rog doar prin PM si nu pe mail sau prin alte parti si mentionati in subiectul mesajului ca este pentru Fiction Contest).
:!:

Daca vreti sa adaugati fragmente boldite sau italice sau mai stiu eu ce alte zorzonele, trimiteti textul tip cod.
Exemplu:

nezumi · Trimis: 20/09/2009 00:30 Titlul subiectului:

Atentie

Veti vota fiecare lucrare cu note de la 1 la 10 (se accepta ca zecimale doar 0.5). Participantii trebuie sa isi noteze si lucrarile lor, dar notele nu vor fi luate in considerare.
Dupa fiecare nota trebuie adaugat un scurt comentariu la adresa lucrarii, ca sa aratati ca ati citit acea lucrare. Voturile fara comentarii sau cu comentarii din care nu reiese faptul ca ati citit vor fi anulate.
Daca aveti intrebari sau comentarii, puteti sa le puneti [url=http://fairy-fic.myforum.ro/fiction-contest-comentarii-vt775.html]aici[/url].

:!:

Perioada de votare: 20.09.2009-03.10.2009

Lucrarea nr 1

Aureola-vreau sa cred

Nu dau vina pe nimeni. Nu cred că destinul este de vină şi nici nu cred în karma. În lumea asta sunt miliarde si miliarde de oameni. Unii au cancer, alţii încă n-au. Eu fac parte din prima categorie.

De obicei se lasă o tăcere stânjenitoare când spun asta şi oamenii îşi cască ochii îngroziţi, apoi adaugă pe un ton spăşit ,,îmi pare rău”. Poate că le pare rău de mine... Dar mai rău le pare de ei, căci ştiu că se gandesc instinctiv că în orice moment pot ajunge in locul meu. Nu încerc să spun că toţi oamenii sunt egoişti. Înţeleg de ce se tem rapid pentru viaţa lor atunci când vine vorba despre moarte. Dacă nu ar fi normal ca viaţa ta să fie o prioritate atunci nu ar mai exista legitima apărare.

Am vrut să explic cum am ajuns să am cancer de piele dar mai târziu prima propoziţie m-am enervat şi am şters. Mă încăpăţânez să nu-mi irosesc timpul (care oricum e atât de puţin) cu regrete: metastazele la creier îmi reduc speranţele de viaţă la... zero.

Inchideţi ochii! Imaginaţi-vă pentru o clipă persoana pe care o iubiţi. Imaginaţi-vă ca ea nu o sa fie nicicând a voastră. Nu vă îmbină nimic. E imoral şi ilogic să vă răspunda sentimentelor. Nu aveţi niciun motiv suficient de bun să vă aflaţi în preajma ei. Şi e atât de concis timpul...

Gata? V-ati imaginat?
Acum vreau să vă gandiţi la vocea ei. Dacă aţi avea ocazia s-o auziţi la fiecare doua zile? Şi nu doar o şoapta, o propoziţie rostită minus sens, adresată altcuiva. Vorbesc despre toate inflexiunile pe care aceasta le-ar putea lua, o voce pe care ai putea s-o auzi de zece ori mai tare decât în mod normal, care ar descrie cu pasiune si devotament ceva ce nu vei putea avea vreodata, ceea ce ai visat decând ai văzut debutantul film de dragoste, decând ai primit prima jucărie, decând ştii că există.

Sunt in anul II şi repet cursul de dreptul familiei. Şi nu pentru că n-aş cunoaşte fiecare bucăţică de materie îndată ce fiecare alineat din caietul meu îmi aminteşte de el, cand stiu perfect fiecare linie, fiecare forma de pe cartea la care mă uit mereu. Îmi place să-i citesc numele de pe coperta cursului. Îmi aminteşte căt de departe sunt de el şi, chiar dacă asta înseamnă că nu voi ajunge vreodată, mă bucură enorm realizările sale.

Cum ar putea cineva să mă condamne că am ales să nu trec în anul următor doar ca să îi mai pot vedea din nou? Mai ales când pot în orice timp să privesc, pe furiş printre gene, degetele-i lungi ţinând grațios creta albă – căci tot ce face el, face cu gingaşie, o face grijuliu. Şi nimic nu mă poate împiedica să visez că aceleaşi maini trec la fel de suav prin părul meu. Cum sa nu sacrific indiferent ce pentru o încăpere imensă unde vocea lui e singura care se aude, deasupra a sute de oameni? Mai ales ca trebuie doar să închid ochii şi să îmi imaginez că vorbeşte numai pentru mine.

Să intru în sala de examen şi sa ma uit direct în ochii lui nerăbdatori şi obosiţi în timp ce îl scutesc de răspunsuri pe care oricum le ştie? Aş face-o din nou, excluzând să clipesc măcar, dacă aş ştii că mai am un an!

În jurul meu aud cum se dau scaunele la o parte. Am ajuns la cea mai rea parte din zi: sfârşitul cursului. În amfiteatru se aduce forfota obişnuită, cand două sute de studenţi experimentează toţi să iasă cât mai repede pe uşa din spate.

Mai stau câteva minute cu capul pe bancă, ascuns între braţe. Mi se umeziseră ochii din nou. Nu sunt de fier. Câteodată am atacuri de panică şi îmi vine să plâng în hohote de disperare.

Într-un final ma ridic şi pornesc spre ieşire. Sunt printre ultimii şi trebuie să trecem pe alături catedră. Ca de obicei, arunc o privire spre el. Îşi ţinea palma lipită de frunte. Era trist. Apoi, şi-a ridicat privirea şi am reacţionat fără să gândesc măcar.
-Bună ziua! i-am zis destul de reţinut.
-Bună ziua! mi-a răspuns cu aceeasi voce pe care o adoram în secret de atât de mult timp.

Îmi era dor să schimb câteva vorbe cu el. Anul trecut foloseam orice scuza ca să îi vorbesc. Însă, de când aflasem despre boala mea, nu m-am mai apropiat de el deloc. Ultima dată când am fost la mai putin de patru metri îmi picam intenţionat examenul.
-V-am aşteptat ieri la festivitatea organizaţiei studenţeşti.
S-a întristat şi mai tare când i-am spus asta şi mi-a răspuns pe un ton mohorât şi grav:
-Am aflat în ultimul ocazie că a decedat domnul profesor Alexandru Neagu şi nu am mai putut veni. Îmi cer scuze că nu v-am anunţat din timp.

E singur. E îngrozitor de solitar şi mă doare să-l văd cum se chinuie.
Cum aş putea să nu ştiu despre cine vorbeşte când numele lor se afla unul sub celălalt pe coperta ce o cunosc de parcă ar fi a mea? De prima dată când am ţinut cursul în mână m-am întrebat cine este celălalt autor. Am căutat pe internet şi am descoperit o poveste care m-a mişcat şi mi-a dat speranţe. Alexandru Neagu fusese profesorul lui pe vremea când urmase cursurile aceleaşi facultăţi în care mă aflu eu acum. Avea cu aproape cincizeci de ani mai mult ca el şi totuşi scriseseră împreună o carte. Fusese si el in locul meu... ştiam asta, însă subconştientul meu avea necesitate de o dovada palpabilă. Adoram coperta aceea!

Vestea m-a luat complet pe nepregătite şi n-am găsit altceva de zis decât enervantele cuvinte pe care le auzisem de atâtea ori:
-Îmi pare rău... probabil a fost multă lume la înmormântare.
Şi-a acoperit gânditor buzele subţiri cu pumnul strâns.
-Nu prea. Cred că la vârsta de optzeci şi şapte de ani nu mai ai mulţi prieteni în viaţă. Important e că a murit scutit de niciun regret.

Am aprobat cu o mişcare a capului. Am conceput câţiva paşi spre ieşire, dar m-am oprit cândva să ies pe uşă. M-am intors încet, îngrozită de-a dreptul de ce aveam sa fac.

Am aşteptat să iasă toţi din încăpere. El încă mai stătea cu capul plecat, la fel de abătut. Genunchii îmi tremurau groaznic de tare şi stomacul mi se strânsese în aşa hal încât nici nu puteam înghiţi măcar în sec. Şi-a ridicat din nou privirea şi un nod imens mi s-a pus în gât. Mă privea curios în timp ce mă apropiam cu paşi mari de catedra sa. M-am sprijinit cu palmele de ea şi, cu inima trădătoare zbătându-mi-se în piept i-am zis încet:

-Poate că sunt ocazii în viaţa dumneavoastră în care vă întrebaţi ce rost are viaţa sau momente în care vă simţiţi singur pe lume. Şi atunci aţi vrea să ştiţi dacă aţi facut ceva de folos, dacă exista cineva care ţine cu adevarat la dumneavoastră.

Cu un curaj pe care nu mi-l pot explica, am luat în mână microfonul. Încă mai puteam simţi căldura mâinilor sale care îl ţinuseră strâns în ultimele doua ore. M-am departat de catedră, urcând printre rândurile de bănci. Când m-am oprit, mi-am dat seama că aveam trebuință de cuvinte măreţe şi mi-a venit un chef nebun să-i citez din drama mea preferata. În timp ce învăţam pentru BAC, am citit, de plictiseala, un cometariu la ,,Suflete tari” de Camil Petrescu. Mi-a plăcut atât de mult încât am memorat fără să vreau următoarele:

-Am sa plec... voi face o călatorie despre care cu greu v-aş putea da amănunte. Aş fi vrut totuşi să vă spun cateva lucruri – lipsit de prea multă importanţă de altminteri... Nu va alarmati... Acum, când plec, as vrea sa ştiţi - şi nu ştiu de ce - că toate bucuriile şi durerile mele au înflorit numai în umbra dumneavoastră. Că ochii mei au căutat sfioşi şi dornici spre dumneavoastră... dar că niciodată, nicio singură clipă, nu v-aţi oprit privirea asupra lor... Că, atunci când eraţi mai mult decât lumea întreagă pentru mine, eu nu am fost pentru dumneavostră decat una.

Vocea mea se auzise în fiecare colţişor al încăperii în timp ce ochii lui pătrunzători nu se mişcasera nicio clipă. Am lasat microfonul în jos şi am încercat din răsputeri să o spun cu voce tare însă cuvintele n-au vrut să iasă. Doar buzele mi s-au mişcat formând cuvintele ,,vă voi iubi mereu”.

L-am văzut ridicându-se de la catedră şi înaintând spre mine. Pământul mi se mişca sub picioare şi mi-am simţit capul uşor, imaginea devenind neclară în jurul meu.
-Domnişoara, vă simţiţi bine?
Nu, nu ma simţeam deloc bine... m-a prins de braţ înainte să mă pot prăbuşi pe podea. În jurul meu se strânsesera mai mulţi studenţi. Dar de unde? Parcă eram singuri în amfiteatru. Mi-am deschis pumnul drept... ţineam stiloul meu în mână: nici urmă de microfon.

El m-a luat în braţele sale şi m-a aşezat pe una din banci. S-a aplecat asupra mea şi lacrimi îi curgeau din ochii albaştri. Atunci am realizat... căci ochii lui trebuiau să fie negri ca tăciunii. Vedeam ceea ce vroiam să văd.
-Nu v-am spus nimic, asa-i?
Începusem să respir greu. El părea încurcat.
-Nu. Aţi stat în mijlocul amfiteatrului şi dintr-o dată aţi transformat foarte palidă.
Din ochii lui albastri încă mai curgeau lacrimi. Îmi luase mâna şi mi-o sărută fierbinte. Buzele lui îmi dădeau fiori prin tot corpul chiar dacă ştiam că nu e adevărat. Era ca un înger deasupra mea. Emana atât de multă lumina aureola sa...
-Am halucinaţii...
Am început să plâng cu sughiţuri.
-Sunaţi la 112, a strigat el peste umăr.

Înainte să-mi pierd cunoştinţa am reuşit să-i spun că trebuie să mă ducă la spitalul de oncologie şi că accept tratamentul pe care mi-l propusese doctorul.

Când m-am trezit la spital, am fost atât de îngrozită încât am ajuns să cred că nu doar declaraţia fusese o plăsmuire a imaginaţiei mele defecte, ci şi el... Am întrebat disperată asistenta şi m-am liniştit numaidecât când aceasta mi-a descris ființele care mă aduseseră.

În următoarele zile am avut destui vizitatori, însă pe el nu l-am văzut niciodată. Venise împreună cu nişte colegi de an într-o zi, dar nu i-au lăsat atunci să intre. Apoi a trimis scuze prin intermediul lor.

Au trecut câteva luni bune de atunci şi încă mai sunt în viaţă. Fac în continuare tratament. În urma cu o săptămână fusese ziua de naştere a profesorului Neagu şi mi-am făcut curaj să merg până la cimitir cu nişte flori. Era si el acolo... m-a întrebat dacă vreau să ne rugăm împreuna pentru profesorul său. Nu am nici cea mai vagă idee daca s-a întâmplat cu adevărat, dar se pare că am şansa să aflu căci medicii îmi mai dau un an...

Într-una din nopţile trecute, l-am vazut din nou. S-a aşezat lângă patul meu de spital şi mi-a spus cu vocea lui suavă că ar fi dat absolut orice să ma fac bine... că mă iubeşte de multă vreme, însă nu poate spune nimănui. A început din nou să plânga, dar ochii i-au ramas negri. M-am bucurat.

Sunt cu aproape douăzeci de ani mai tânără decât el şi nu putea nicicum să înţeleagă ce soartă perversă nu respectă legile naturii, de ce nu e el în locul meu? Înainte să plece, a mai spus că nu regretă tot ce mi-a spus, ci regretă doar că atunci când mă voi destepta voi crede că nu a fost real.

Ciudat cum unii regretă trecutul. Eu regret viitorul şi prezentul

Poate totuşi o să-i trimit o scrisoare anonimă anul acesta.

Petale de trandafir cad pe tastatura laptopului meu. De departe îi aud vocea... Încă am rămas aceeasi visătoare din liceu.

Lucrarea nr 2

<center>Fum de regret </center>

Azi plouă cu regrete. Plouă peste tineri, adulţi, bătrâni, copii. Nu le pasă. Îşi aprind umbrelele. E în zadar. Nu se pot ascunde, pentru că înauntrul fiecăruia zace o minte bolnavă creată praf de regrete.
Ce e regretul? E nebunie pură, un zâmbet şters de vânt. E o mască sub chipurile tuturor.
Îmi aprind ţigara. Dincolo de gest, văd un regret.
Întreaga mea existenţa este un regret.
Regret.
Regret.
Regret.
" Termină. Lasă-mă în pace. " ţip înspre propria-mi conştiinţă. Şi ea regretă.
Am fost antrenată să ucid. Asta implică zero regrete. Dar nu pot trece peste ce-mi dictează raţiunea.
Fiecare crimă e o altă supradoză de sentimente - ură, scârbă faţa de ce am ajuns.
Telefonul sună. Din nou şi din nou. Nu vreau să răspund, dar sunt obligată să o fac.
O voce groasă se aude de porțiunea cealaltă a liniei.
- Clara, vino la locul nostru. Am o nouă misiune pentru tine.
Înghit în sec, îi răspund afirmativ şi plec.
Ies în ploaie, ascunzându-mi chipul cu o glugă neagră.
În câteva minute ajung.
- Sunt aici.
- Prea bine. El este victima noastră, îmi mărturiseşte pe un ton grav, aratându-mi un dosar din plastic.
Îl iau, apoi mă reîntorc acasă. Mă pregătesc pentru o recentă crimă. Îmi clătesc faţa, aprind o ţigară şi iau o înghiţitură din berea ce îşi făcea veacul pe masa din dormitor.
Îmi conturez buzele cu un ruj roşu aprins, îmbrac rochia neagră din saten, iar în poşeta ușoară din catifea adaug obiectul crimei, un cuţit din argint.
Pantofi, mânuşi, ochelari cu lentile fumurii.
Niciodată nu-mi privesc victima în ochi. N-aş putea suporta privirea speriată, rugătoare care mă imploră să-i cruţ viaţa.
Îmi părăsesc locuinţa - o cameră de hotel - şi plec la presupusa întalnire.
Peste o jumătate de oră mă aflu în faţa unei case luxoase, cu porţi înalte, piscină şi maşini scumpe.
Nu-mi pare rău. Va trebui să omor un traficant. E ironic cum cantitatea va distruge calitatea.
Trag o gură de aer în piept înainte să intru şi-mi amintesc pentru a mia oară cât de mult urăsc să fac asta.
În dreptul uşii mă aşteaptă un bărbat înalt, de vreo treizeci de ani, cu o statură impunătoare. Ochii lui albaştri mă privesc curioşi, străfulgerându-mi trupul cu un fior rece. Buzele lui se mişcă, însă sunetul întârzie să apară. Mă priveşte iar şi iar. O singură privire e suficientă ca să mă dezbrace de gânduri, sentimente şi o alta de regrete.
Îmi întinde mâna, invitându-mă înauntru. Continuă să nu rostească niciun cuvânt. Nu mai suport tăcerea de mormânt dintre noi şi decid să iniţiez eu discuţia.
- Clara, îmi pare bine, rostesc cu un nod în gât.
- O prostituată emancipată. Mă bucur să văd că mai există aşa ceva. Clara, un nume superb. Poţi să-mi spui Michael.
Furia începuse să sporească în intensitate. Cum îndrăznea să mă numească aşa? Cu siguranţă merita moartea pe care urma s-o aibă.
- Eu..
N-am mai reuşit să continui ceea ce voiam să spun, pentru că el mi-a atins buzele cu un deget, împiedicându-mă să rostesc vreun cuvânt.
În câteva secunde, locul degetului fu luat de buzele lui ce se înfruptau acum cu dorință din nectarul gurii mele.
Asta nu trebuia să se întample. Nu era prevăzut în plan. Trebuia să-l omor imediat, dar eu ce făceam? Mă lăsam pradă sentimentelor.
" Trebuie să mă opresc. Trebuie s-o fac. " îmi repetam întruna, însă nici trupul, nici raţiunea nu mă mai ascultau.
Michael parcă îmi ascultase gândurile. S-a oprit din senin şi m-a întrebat dacă vreau să beau ceva.
- Un whiskey dublu, i-am răspuns respirând adânc.
- Îmi plac soțiile care nu se dau în lături de la nimic, mărturisi el.
- Încă n-ai văzut nimic, am intervenit, provocându-l.
Zâmbi, apoi îmi dărui băutura cerută.
- Pot să merg la baie?
- Desigur. Prima uşă pe dreapta.
M-am privit în oglindă. Nu puteam s-o fac. Poate merita o şansă, poate existau motive întemeiate dincolo de acţiunile lui. Iar dacă era vinovat, nu merita să moară, cel puţin nu de mâinile mele.
" Dacă fac pasul asta, sigur voi regreta. Aşa că mai bine, NU ", m-am convins singură.
Am ieşit din baie. Mă aştepta pe fotoliul pe care stătusem câteva minute mai devreme.
Mi-a făcut semn să mă aproprii. M-am aşezat lânga el. Încă respiram greu. Şi-a lipit buzele de gâtul meu, în timp ce îşi plimba brațele brutal prin păr, rupându-mi câte o şuviţă.
Am vrut să mă opresc, însă palmele sale luaseră locul buzelor fierbinţi de adineaori, sufocându-mă.
Mi-am înfipt unghiile în carnea lui, l-am zgâriat pe faţă, însă nu a schiţat niciun gest. Părea imun la tot ce îi făceam.
Un sunet înabuşit mi-a ieşit din gură.
- De ce?
Strânsoarea lui s-a lărgit o clipă, suficient pentru a mă chinui mai mult.
- Pentru că tu n-ai fost în situație s-o faci. E aşa ironic. Vânătorul se transformă în victimă. Motivul e şi mai ironic. Regrete. Păcat că eu nu cunosc regretul.
I-am privit pentru ultima oară chipul, chipul unui criminal ascuns de care mă îndrăgostisem şi am înţeles greşeala facută.
Am favorit să-mi regret moartea decât viaţa unui om.
O viaţă pentru o altă viaţă.
Ambele pline de regrete.

_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Regrete Fiction Contest - Regrete

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

.MaDa · Trimis: 20/09/2009 18:05 Titlul subiectului:

Lucrarea 1 - Mi se pare foarte bine lucrata, scrisa frumos, dar unele paragrafe mi s-au parut inestetice. Povestea este, intr-adevar foarte trista, plina de sentimente. Unele sunt neclare, nu le inteleg bine, exprimarea acestei... 'declaratii' nu este... cum sa-i spun? Intensa. Are un ceva ce-i lipseste... Imi place ca a fost scrisa la persoana I, asa ca ma asteptam ca la sfarsit sa ne povesteasca toata chestia asta in mod direct, poate in acelasi amfiteatru [ spun si eu ], asa, scriind intr-un document pe laptop.. e.. indirect. Ma rog, sper ca ai inteles ce am vrut sa spun. Nota 9.

Lucrarea 2 - Este absolut geniala. Putin previzibila, dar te lasa in cumpana mereu. Oare o va omori ? Isi va face curaj pana la urma sa-l omoare? Este... perfecta, din toate punctele de vedere, o intelegi din prima, fara a fi nevoie sa recitesti de n ori un pasaj... Incredibila. Nota 10.
_________________
<center> when life is a bitter pill to swallow, you got to hold on to what you believe..:)

Fiction Contest - Regrete Fiction Contest - Regrete

</center>

Chris · Trimis: 20/09/2009 18:41 Titlul subiectului:

Lucrarea 1: Este o lucrare profunda si mi-a placut mult. Am putut sa simt durerea si totodata emotiile ei. Ma asteptam ca ea sa moara, dar mi-a placut finalul si faptul ca i-ai lasat despartiti.
Nota 10.

Lucrarea 2: Deosebit de inteligenta ideea si felul cum ai transpus-o. Nici aici nu ma asteptam la acest final, totusi mi-a placut cum ai conturat-o, poate ar fi mers sa mai fie lungita, mi s-a parut cam grabita, dar ideea merita o nota pe masura.
Nota 10.
_________________

art never comes from happiness

Citesc: In cerc; Flowers & Silence; In inima intunericului; All about us; Scantei Albastre;
Scriu: no need to pretend; Can you handle my problems?

PrincessLilou · *great wizard* Data inscrierii: 21/Sep/2007 Mesaje: 2942

Lucrarea 1

Sincer, eu nu prea am simtit regretul in poveste. Pana la urma tratamentul tipei merge mai departe si chiar daca nu stie ce ii rezerva ziua de maine din poveste nu e transmis ca ar fi pe moarte sau ceva de genul ca sa aiba regretul ca nu a facut indeajuns. Si a fost momentul ala cand ea aproximativ ca lesinase si profesorul a venit si i-a sarutat mana. Cand s-a indragostit el de ea? Ca nu ai transmis din nici o particica ca el ar fi fost indragostit de ea si daca era sa fi fost doar in imaginatia ei eu nu vad nici un necunoscut sarutand mana unei fete asa tamni-sam.
Nota: 8

Lucrarea 2

Mie mi s-a parut chiar previzibila povestea. Si mai mult cand naiba s-a indragostit ea de el? Doar dintr-un sarut? Si cand si-a dat ea seama ca el o chinuia? Mie din poveste nu mi s-a parut ca au trecut mai mult de 5 minute din care 2 le-a petrecut la baie. Mie mi se pare prea cusuta cu ata alba povestea. Poate trebuia sa pui accentul mai mult pe trairile ei, cum s-a ajuns acolo...cum o chinuia el psihic. Eu nu am simtit tumultul asta ca apoi sa imi dea senzatia de regret la sfarsit. Nota 7.5

Edit: am vrut sa scriu de la inceput dar m-am abtinut...sunt de acord cu bershka.as fi vrut sa nu se fi insistat pe cuvantul regret si sa fi aparut subtil, sa ramanem cu senzatia de regret dupa ce terminam de citit.
_________________
Fiction Contest - Regrete Fiction Contest - Regrete

Red and Gold, Cronicile Nimanui, Ashtray Heart

vera bera · Trimis: 24/09/2009 21:37 Titlul subiectului:

Lucrarea nr. 1: 9,5

Mi-a placut cel mai mult, dar doar întâia jumatate, cam pana unde ameteste ea si lesina. de-acolo nu mi-a placut mai deloc, parca a fost dat pe forward si fara sentimente. dupa un inceput asa frumos, ma asteptam sa fie mai intensa iubirea lor, mai profunda.
si n-am inteles deloc faza cu ochii negri/albastrii.
despre incadrarea in tema nu stiu ce sa zic exact, mi s-a parut ok. poate ei regreta ca nu si-au marturisit sentimentele din.. timiditate sau teama ca celalalt sa nu il respinga din cauza varstei si blabla. cred.

Lucrarea nr. 2: 9

A fost interesanta si narata misto, doar ca nu m-a impresionat :blush:

imi place tare mult omenirea lor si ca ea era asasin sau blabla. si mi-a placut la nebunie cum ai descris profilul ei. dar cam atat :D sunt de acord cu Lilou asa. nu cred ca cineva ca ea mai are parte de dragoste la prima vedere.
si imi place mai mult cand ideea de regret (sau in fine, orice tema ar fi fost) s-ar desprinde subtil din poveste, aici e cam prea scoasa in evidenta si insistata asupra ei.
_________________
<center> Fiction Contest - Regrete Fiction Contest - Regrete

</center>

nezumi · Trimis: 07/10/2009 12:11 Titlul subiectului:

Imi cer scuze pentru intarziere, abia azi am primit net de la camin. Pentru ca iesea egalitate, am votat si eu.

Lucrarea 1 – Din ce am inteles eu, ea regreta faptul ca nu are curajul sa-si croiasca viitorul pe care si-l doreste, faptul ca se ascunde in niste închipuiri care nu vor deveni realitate. Nu am inteles pana la urma daca proful o iubea sau nu, dar nici nu cred ca asta e ideea, fiind la persoana I primim doar gandurile ei si daca ea se tinea agata de niste iluzii, natural ca nu avem cum sa stim care era realitatea. Pe alocuri scartie putin exprimarea si sunt momente cand totul se misca putin prea repede. Ai inconsistente in utilizarea diacriticelor (adica in unele locuri apar, in altele nu). Ai si niste greselute de scriere (am vazut un „decând”, care ar trebui să fie „de când” ). Dar, in mare, mi-a placut mult, e o lucrarea originala, frumos povestita (ador inceputul) si imi place ca lasa in urma o aura de mister. Nota 9.5.

Lucrarea 2 – Cum s-a mai spus, acea repetare obsesiva a cuvantului „regret” mai mult m-a zgariat pe creier. Mi-ar fi placut sa se desprinda indirect din text. Mai adaug ca nu se scrie „saten”, ci „satin” (e din franceza si se pronunta nazal, dar de scris se scrie cu „i”) si e „whisky”, nu „whiskey”. Ideea e buna, dar nu mi-a placut cum ai tratat-o, e cam grabit totul, ea nu imi da deloc impresia de asasin platit, ci mai degraba de o adolescenta care habar n-are pe ce directie sa o apuce. Si faptul ca s-a indragostit de el… Ca si Lilou, ma intreb cand s-a petrecut asta. In fine, ai unele exprimari frumoase, care mi-au placut, scrii foarte ingrijit si apreciez asta, dar puteai sa mai dezvolti putin. Nu m-am simtit implicata in poveste. Nota 8.

Clasament final:
1. Lucrarea 1 (immortalwings) - 9,20
2. Lucrarea 2 (B r u n e t s e l <3) - 8,90

Fiction Contest - Regrete Fiction Contest - Regrete

Felicitari, fetelor! :clap:

. Multumesc si celor care au votat.
_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Regrete Fiction Contest - Regrete

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

immortalwings · *fairy* Data inscrierii: 11/Iul/2009 Mesaje: 330

mersi!!! imi pot pastra ficu la important?

am vazut ca au fost cativa care nu au inteles niste chestii si, daca nu se supara nimeni, as vrea sa le clarific: gandurile ei haotice si faptul ca nu se respecta proportia timpului sunt intentionate deoarece are tumoare pe creier ce ii provoaca halucinatii si e normal ca toata perceptia ei despre lume sa fie data peste cap. Un cancer atat de avansat nu are sanse sa se vindece, chiar daca tratamentul ii mai da cel mult un an... am crezut ca se intelege faptu ca pana la urma moare.
Ea spune la un moment dat ca proful are ochii caprui si din moment ce ea ii vede albastri inseamna ca are halucinatii - inclusiv porțiunea in care el ii saruta mana. Despre declaratie nu va mai scriu nimic fiindca daca nu ati facut la scoala ,,Suflete tari'' ar fi prea mult de zis.

La un moment dat, cand ii spune ca o iubeste, ea il vede cu ochi caprui... so asta ar putea insemna ca nu are halucinatii [depinde cum vreti sa vedeti situatia].

In legatura cu tema, eu zic ca mai degraba regreta faptul ca nu are sens sa incerce macar sa-si traiasca viitorul... nu ar avea rost sa-i marturiseasca ce simte din ocazie ce va muri in curand.

Sper ca v-am mai lamurit... si ms mult de voturi! :kiss:

_________________
* fan fiction rulz *

Reading: Copiii Razboiului, A strange turnout of events, not decode, Untold stories, Jurnalul unor ganduri, Luna plina, Two souls, one body, Save a broom, ride a wizard, Stephanie scrie... o carte? Luna plina, Inertie, Above and beyond, Evil Angel, Vino sa visam sub apa!

Writing: *Printul ei* - o altfel de poveste a Printului Semipur