Fiction Contest - Timeline

nezumi · Trimis: 02/03/2009 16:05 Titlul subiectului: Fiction Contest - Timeline

Ce aveti de facut: O compunere de minim 750 - maxim 2000 de cuvinte, redactata in engleza sau romana.
Tema: Timeline - Trebuie sa creati o poveste care poate fi palsata in indiferent ce perioada (atat trecut, cat si viitor) si in care sa urmariti intreaga viata a unui personaj, de la nastere pana la moarte, punctand eventulele ocazii importante din viata sa. Aveti neîngrădit la alegerea subiectului pe care sa il dezvoltati in lucrarea voastra.
Inscriere: Trimeti lucrarile in perioada :!:

2-15 martie 2009 (ora 23:59) prin [url=http://fairy-fic.myforum.ro/privmsg.php?mode=post&u=25]PM mie[/url] (va rog doar prin PM si nu pe mail sau prin alte parti si mentionati in subiectul mesajului ca este pentru Fiction Contest).
In acest subiect nu se va raspunde pana la postarea lucrarilor.
Daca aveti intrebari sau nelamuriri, puteti sa le puneti la [url=http://fairy-fic.myforum.ro/fiction-contest-comentarii-vt775.html]Fiction Contest - comentarii[/url]
_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Timeline Fiction Contest - Timeline

Fiction Contest - Timeline Fiction Contest - Timeline

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

nezumi · Trimis: 16/03/2009 04:30 Titlul subiectului:

Atentie

Veti vota fiecare lucrare cu note de la 1 la 10 (se accepta ca zecimale doar 0.5). Participantii trebuie sa isi noteze si lucrarile lor, dar notele nu vor fi luate in considerare.
Dupa fiecare nota trebuie adaugat un scurt comentariu la adresa lucrarii, ca sa aratati ca ati citit acea lucrare. Voturile fara comentarii sau cu comentarii din care nu reiese faptul ca ati citit vor fi anulate.
Daca aveti intrebari sau comentarii, puteti sa le puneti [url=http://fairy-fic.myforum.ro/fiction-contest-comentarii-vt775.html]aici[/url].

:!:

Perioada de votare: 16.03.2009-29.03.2009

Lucrarea nr. 1

La ce bun o vrabie?

Mâini reci şi mici îmi cuprind propria mână; pe alături ele, a mea îmi pare străvezie şi bătrână. Îmi ridic ochii de-a lungul braţelor şi întâlnesc chipul lui Inés. Inés, soţia mea. E tot ce–mi puteam dori, iubitoare, frumoasă, copilăroasă şi inocentă, e... tânără. Şi chiar dacă între noi nu e mare diferenţă de ani, eu mă simt atât de bătrân pe lângă ea...
Orizontul, direcţia în care mă uitam câteva secunde în urmă, este îmbrăţişat de oranjurile calde ale apusului iar ea îşi îndreptă atenţia spre el. Ştiam ce gândea, îşi dorea să poată să picteze o dată marea, valurile... Pe cât de mult iubea marea, pe-atât de urât i se părea că o transpune pe pânză.
Am intrat înapoi în casă, trăgând-o pe urmă mine; era ger şi vântul ne aducea dune fine de nisip la picioare.

– Te-am zărit acolo, pe terasă, învăluit în ceaţă, cu un aer singuratic... La ce te gândeai?
– La noi. La picturile tale...
Privind de pe terasă, mi–adusesem aminte de un tablou al ei, făcut pentru mine. Era ceva simplu, dar schimbase verdele cu roşul. Întruchipa un apus printre brazi plini cu zăpadă.

– Luca? Mă auzi?
Nu, îmi cer scuze.
– Da, te–aud; ce ziceai?
Stăm amandoi pe canapea şi „Hey Jude” se aude tare din căştile mari, vechi, din jurul gâtului ei.
– Ne–a invitat Dylan la restaurant diseara.
Nu mai ştiam cine–i Dylan, i–am luat doar căştile şi le–am pus pe urechile noastre.

Copilăria mea a fost lipsită de evenimente majore. Dacă tata era obsedat de pescuit şi mă forţa să pun mâna pe viermi, nu conta. Dacă mama era hipioată şi mă lega uneori cu cordonul de la rochia ei „flower power” de piciorul mesei din bucătărie atunci îndată ce îmi doream ceva artificial precum jocurile video, nu conta. Eu am avut o copilărie liniştită, specifică anilor '70–'80. În clasele primare, la un ocazie dat, am avut de scris o poezie. Şi am continuat să scriu toată viaţa mea. Când eram eu în a IX–a, nişte tipi din clase mai mari care încercau să se afirme ca trupă în omenirea muzicii au venit la mine şi m–au rugat să le compun versuri. Atunci am început să umblu cu ei prin baruri şi să mă bucur de succesul lor. Erau cunoscuţi doar local, dar era suficient pentru nopţi îmbibate în alcool şi somn în propria cină parţial digerată.
Eram popular şi printre fete. Aveam părul creţ şi stufos, şi eram slăbănog şi vara purtam încontinuu ochelarii de soare hippie pe care–i cumpărase mama tatălui meu, dar lui nu–i plăcură spunând că sunt prea „adolescentini”. Când mă uit în poze, uneori mi se pare că arătam ca o fată, nu–mi dau seama ce le atrăgea la mine.
A fost o experienţă ciudată şi nu ştiu de unde–mi trăgeam inspiraţia, poate din difuzoarele care–mi intrau până în sânge; odată cu ele pompa şi inima mea. Sau poate din toaletele vibrante, cu afişe cu „Give piss a chance!”, murdare din cauza indivizilor prea ameţite să mai nimerească gaura, în care duceam fără să vreau câteo fată sau mai multe. Iar clasele le treceam cu 7 sau 8.
Aşa a fost până mai târziu liceu şi puţin prin facultate, când băieţii s–au încurcat cu drogurile şi mama i–a dat un şut tatei care a venit rachetă până la mine şi m–a bătut zdravăn. Atunci s–au rupt definitiv relaţiile mele cu ei şi tot atunci au apărut şi durerile îngrozitoare de cap. Mama mereu îmi zicea că sunt nepăsător faţă de mine, că accept toate obstacolele; aşa că şi acum am ridicat din umeri şi am mers mai departe.

Ca în fiecare vară, ai mei m–au rugat să merg la bunici, la ţară, dar de data asta „ca să mă curăţ”. În fine, îmi plăcea la ţară.
Acolo am reîntâlnit–o pe Inés. Era genul care umbla desculţă şi stătea în pomi cu cireşe agăţate de urechi. Toţi copii din satele vecine o cunoşteau şi în afară să o invit la o plimbare pe munte, n-am avut curaj să fac vreo altă mişcare. Urcaserăm îndeajuns iar aerul îl respiram pofticios amândoi. Ne–am întors când soarele apunea printre verdele aprins al brazilor.
Când m–am întors din nou la ţară, peste un an, nu am mai găsit–o. Am aflat de la unii, de la alţii, că un nu–ştiu–care agent o scosese din sat şi o dusese la oraş. Cică era talentată la pictură iar eu nu ştiusem lucrul ăsta înainte dar eu oricum nu o cunoşteam prea bine. M–a deranjat că nu ştiam întocmai lucruri despre ea şi m–a şocat că m–a deranjat. Cred că de–atunci ţineam la ea.

Între timp lucrasem pe ici, pe colo, dar nimic plăcut. Am realizat din ce în ce mai retras, deşi nu fugeam neapărat de compania oamenilor. De întâlnit alte femei, dacă nu veneau ele, eu nu mă deranjam. Durerile de cap mă urmăreau şi uneori eram atât de obosit încât culorile mi se păreau că se amestecă între ele.

Până la urmă m–am reîntâlnit cu Inés. După vreo 5 ani, ajunsesem să compun din nou pentru nu–ştiu–ce trupă fantastică. Însă nu mă prea vedeam cu componenţii trupei. De fapt, dacă nu–i vedeam la televizor, nici nu aş fi ţinut minte cum arătau. Vorbeam strict cu tipul care mă reprezenta. Eu doar scriam. Continuasem să scriu fără să mă gândesc că voi ajunge cu o slujbă ca aceasta din nou, scriam doar ca să nu fiu complet singur.
Apoi a fost un fel de eveniment–petrecere. Din când în când, câte doi–trei, ulterior ce aflau numele meu şi făceau legătura cu numele de pe album, din dreptul versurilor, veneau şi îmi cereau să le semnez albumele. Aşa veni şi Inés la mine. Nu o remarcasem până nu m–am trezit cu un CD în faţă şi mi–am ridicat privirea spre ea. Dar CD–ul nu era al noii trupe, ci al celeilalte cu care lucrasem şi dacă nu observam acest lucru, nu mi–aş fi ridicat privirea.
Am stat laolaltă la bar toată seara. Pentru prima dată simţeam adrenalina în mine, nefiind beat. Era suficient doar să vorbească despre muzica folk sau reggae pe care–o asculta sau să–şi dea pe spate părul ei creţ şi inima mi se oprea. Apoi noaptea, am mers la ea.
Dimineaţa m–am trezit solitar în pat. Abia acum remarcam apartamentul ei bizar. Până şi patul era bizar. Era rotund. Iar pe peretele cu faţa spre care m–am trezit era o pictură mare cu un peisaj familiar. Am stat şi m–am holbat la el ceva vreme până să–mi dau seama că e peisajul de la ţară, cu munţii şi brazii şi apusul, de–atunci de când m–am plimbat cu Inés. Zambetul nu mi s–a mai şters de pe faţă câteva zile întregi.
Am găsit–o pe Inés la balcon, în picioare, cu faţa în sus, spre cer şi am îmbrăţişat–o de la spate.

M–am întâlnit cu ea următoarele luni. Uneori nu vorbeam câteva zile întregi, doar pentru că nu aveam nevoie, ne înţelegeam pur şi simplu. Ne certam din când în când ce–i drept, şi de fiecare dată sfârşeam cu ea prin a–mi spune că nu o înţeleg iar până la urmă lăsăm totul aşa.
Durerile de cap au revenit şi am aflat şi de la ce proveneau.
Era toamna şi tocmai mă certasem cu Inés, cea mai urâtă ceartă de până atunci. Sau mai degrabă ea mă certase pe mine, căci nu vedeam motivele pentru care se supărase. Dar se enervase rău şi plecă de–acasă. N–o mai văzusem de câteva zile dar am aflat că stătea la o prietenă. Imediat am fugit spre ea. Conduceam şi eram nerăbdător să ajung să o văd. Dar n–am mai ajuns.
În spital, Inés se învinovăţea pe sine şi stătea doar lângă mine. M–am recuperat repede, dar nu mai puteam să conduc. Eu provocasem accidentul şi rănisem şi alţi oameni. Avusesem... văzusem prost. Aveam daltonism.
La început nu înţelegeam cum de aşa, brusc, puteam să încurc verdele cu roşul, apoi mi–am dat seama că nu era deloc brusc. În fiecare seară mi se întâmpla, dar eu puneam totul pe seama oboselii şi a stresului.

Am mers mai departe, vreo 6–7 ani. M–am căsătorit cu Inés şi aproximativ am avut copii; nu e sentiment mai elegant decât atunci când aflii că urmează să fii părinte şi te trezeşti în fiecare dimineaţă încercând să te obişnuieşti cu lucrul acesta. Dacă era fată, voiam s–o numim Rose. Dar nu s–a mai născut.
Tata a murit, plecase singur la pescuit cu vechea sa barcă şi se răsturnase în apă, bătrân, obosit. Pe mama o vedeam foarte rar. Inés rămăsese aceeaşi floare sălbatică.

La aniversarea mea de 35 de ani, Inés mi–a fabricat cadou un tablou; era acelaş peisaj de la ţară, dar îl schimbase, îl făcuse să fie iarna, totul era acoperit cu zăpadă. Şi cel mai important, folosise verde în loc de roşu pentru culorile apusului şi roşu pentru verdele brazilor de sub zăpadă.
A doua zi am stat acasă şi am ascultat împreună muzică. Trebuia să ne vedem cu Dylan, ăla. Seara începuserăm să vorbim despre o carte, iar de la o carte banală am început să ne certăm. Insistam să o lăsăm baltă, că e doar o carte, dar ea nu, că nu e doar despre o carte, că e despre cum vede ea viaţa şi că nu o înţeleg. Pentru întâia oară mi s–a părut că arată ca o nebună. Ţipa şi când mă vedea atât de calm, se enerva şi mai tare şi trântea obiecte. Am ieşit afară în vânt şi am stat pe faleză.
M–am întors abia dimineaţă; pe ea am găsit–o plângând pe terasă. Am alergat până la ea, dar mă împingea, mă îndepărta de ceva ce ţinea în poală şi repeta printre suspine „Rose, Rose” Am văzut atunci o pasăre în braţele ei, o pasăre mică, moartă. „Ţie nu ţi–e dor, Luca?” De Rose? Nici n–am cunoscut–o. Mă privi urât. „Ba da, dar ţi–e frică de ea şi încerci să uiţi!”
În următoarele zile, Inés umbla prin casă ca o fantomă. Devenea înfricoşătoare, oarecum şi continua să păstreze vrabia moartă. Îmi era frică pentru sănătatea ei. Într–o altă dimineaţă am găsit–o abia ţinându–şi echilibrul pe balustradă. Nu ştiu ce voia să facă dar fusese aproape să cadă. Am ţinut–o în braţe iar ea nu a ripostat, doar mormăia incoerent
„Mă înnebuneşti. Ba nu, sunt deja. Nebună, din cauza ta! Dar n-o să mai fie aşa de-acum încolo, n-o să mai fie, o să am grijă eu, o să mă salvez de tine"

În următoarea dimineaţă, ziarele locale anunţau crima unui bărbat; poet găsit în propria casă de pe faleză, în care locuia cu soţia. Aceasta, de negăsit.

Lucrarea nr. 2

Lămâile nu cresc în Castani.

[Geneză. Cotlon. Spaţiu închis, o peşteră din care picură lichidul amniotic. Placentă.]

Mi-e frig. Sunt înăuntru şi totuşi plouă cu bucăţele solide ce s-au dezagregat din cerul de deasupra mea. Picurii sunt lipicioşi, se lipesc pentru câteva ocazii de cochilia mea stabilă, iar apoi se scurg spre hăul de sub mine. Sunt mică. Degetele-mi sunt ciorchine de struguri şi creierul e o nucă necoaptă.

Timpul pare o iguană prinsă în nisipuri mişcătoare. O lumină se propagă încet pe corpul meu. Cochilia mea străluceşte, pare lichidă şi toate aceste materiale îmi ating corpul. E ceva straniu, etraterestru, mă simt mică, expusă. Nişte gheare mă înţeapă şi-mi scot trunchiul din micul meu univers. O macara mă trage strategic înspre exteriorul nedorit. Mă introduce într-o conservă transparentă şi totul se năruie în jurul meu. Amintiri, sânge scuipat şi frunze culese în grabă într-o zi de primăvară…

[Cotiledon. Şoricel păstaie. Fluturii de carton. Şaişpe ani şi o beretă militară.]

M-am gândit mereu care ar fi cel mai bun mod de a îmi trăi viaţa. Sau moartea? Nu e acelaşi lucru? Viaţa nu e doar cercul, iar moartea paralelogramul ce îl cuprinde? M-am gândit mereu cum pot să răsucesc sforile în aşa manieră încât să fiu protagonista propriei mele vieţi.

- Ne certăm din nou. Pentru a câta suta, mia oară, Elizabeth?
- Oare poţi pur şi necomplicat să taci uneori?! Doar uneori. Nu-mi eşti de niciun ajutor la momentul de faţă.
- Oh, las-o baltă…

Îşi ia jacheta şi iese pe uşă. Iar eu, eu îmi iau bagajele ascunse sub pat şi plec. Uşa aceasta se închide pentru ultima oară în urma mea, subconştientul meu mă poate asigura de asta. Trepte, tic-tac, interfon şi o gură proaspătă de aer. Parcă aş avea din nou şaişpe ani. Parcă aş fi din nou în parcul de pe Aleea Lămâilor şi aş alerga după fantasmele trecutului. Parcă n-aş fi fosta nevastă bolnăvicioasă a unui alcoolic şomer. Dar de mâine voi înceta să posed această identitate superficială, îmi voi implanta un cip în creier şi amintirile se vor dizolva ca de exemplu o pilulă. Autobuzul de prânz spre Braşov. Ora 13.00. Adio fire de păr închistate în miere de albine şi inimi frânte pe o masă murdară.

Hotel Aro. Mic-dejun copios adus în camera 514.

“ Cine sunteţi dumneavoastră, domnişoară?
Tanananam.
Prin vânturi de primăvară
Păr molatic se încheagă
Părul blond şi mâini de ceară…
Cine sunteţi dumneavoastră, domnişoară? “

Centrul vechi, centrul nou. Care e diferenţa? Vechiul ne conţine identitatea, iar noul ne conţine dorinţa de a muri cu un cornet de îngheţată în mână. Biserica Neagră se înalţă în faţa globului meu ocular, cu pietrele ei pocite de umbra timpului, dar mult mai intacte decât piticul Elizabeth din interiorul meu. Mă aşez la o terasă din apropiere. Bulevardul e pietonal, umbrela largă şi în stil newyorkez. Studiez meniul cu o falsă convingere că voi comanda ceva. Totuşi, o apă plată. Cu asta mă hrănesc eu pentru a supravieţui ţânţarilor umani din ziua de azi…

Clopotele bat anunţând orele 10.00. La ţanc. Îmi întorc capul către un magazin cu pantofi din stânga. Brusc, durere, leşin. E el, e acelaşi. Interior pastilă schizofrenic. Brunet, 1.86, blugii largi, 25 de ani, ochi verzi. Doamne, are aceeaşi freză de acum 9 ani! Un fel de şoc anafilactic. Oare intuţia m-a îndreptat către acest loc angelic după acea greşeală fatală de a mă căsători cu omul nepotrivit? Tind să neg destinul, să îl sugrum ca pe un crocodil împuşcat fără să dau vreo atenţie. Ce să facă subconstientul? Să ţipe, să tragă un semnal de alarmă, sau pur şi simplu să tacă şi să se ducă să se refugieze în Africa? Şi ţipă.

- Uhm, scuză-mă… Ştii cumva unde pot găsi adresa aceasta?

- Ah, bună ziua. Nu, nicio problemă. Staţi să văd… Aleea Lămâilor, numărul 10? Da, cred că vă pot arăta. Doriţi să luaţi un taxi sau ceva, este destul de departe?

- Te deranjează dacă mergem pe jos? Şi apropo, eu sunt Andrada.
Râde. Am fost prea directă, mult prea directă? Nu, nu cred. După toate ciupercile sentimentale adunate în cadrul scurtei mele vieţi a venit şi vremea să fac şi ceva pozitiv şi îndrăzneţ.

- Pari o persoană foarte sociabilă… Eu sunt Andrei… Da, vino cu mine să-ţi arăt unde ţi-e Aleea. Parcă eşti un copil hiperactiv. Câţi ani ai, tânără domnişoară?

Continuă să râdă. Mă pufneşte şi pe mine un râs isteric. Oare mă recunoaşte? Nu, nu cred. Probabil eu am fost singura ‘obsedată’ în tot acest timp de imaginea unei persoane ce a ajuns să însemne atât de mult, deşi nu a avut o implicaţie directă în mod continuu în existenţa mea. Şi totuşi e aici. Atât de aproape. A fost mereu aşa, la doar o staţie de autobuz distanţă, la doar trei metri. Trebuia să întind mâna mai repede şi să refuz drogurile permeabile ce mi le-a oferit viaţa. Dar dacă nu le-aş fi acceptat nu aş fi ştiut nicicând să preţuiesc revederea acestui chip.

Doar jumătate de oră de rătăcire pe străzile minuscule ale Braşovului, printre muşuroaie de furnici şi case retro. Râsete în mijlocul străzii şi tachinari între necunoscuţi. Dar nu cred că sufletele unor oameni ce nu şi-au simţit niciodată amprentele au fost vreodată mai apropiate ca ale noastre. Aleea Lămâilor. Aceeaşi. Parcul verzui, vopsit de albinele de primăvară şi plin de melci vorbăreţi ce stau la cafea şi la ţigară. Mă aşez într-un leagăn roşu. Andrei se uită ciudat la mine, ochii lui caută ceva, poate pe cineva.

- De ce te uiţi aşa la mine? M-a pişcat vreo gâză şi mi-a schimbat metabolismul în asa hal încât am început să mă îngraş ca o balenă şi mă transform în fluture gigant?

- Doamne, tu chiar eşti nebună!

Râs cristalin, de copil. N-aş vrea să-i dau o replică tipică, clişeele ar fi ca un om spânzurat în acest dialog. Îl iau de mână, dar instinctiv îi evit ochii. Ezită. Douăzeci de secunde. Îl trag spre mine. Se aşează pe genunchi şi mă priveşte de jos. Se apropie.
- Eu ştiu parfumul ăsta…

Piper. Piper şi levănţică. Dar era mirosul lui! Parfumul lui de acum 9 ani. O amintire ţinută pe marginea unui raft, într-o poză şi în memoria unui calculator orb. Aromă care bântuie hărţile şi drumurile ce ne conduc către eternitate.

- Piper, piper şi levănţică. Dar asta era…

- Cândva.

- Înseamnă că te cunosc… Înseamnă că tu eşti acea persoană. Acea fetiţă micuţă, blondă, de 12 ani. Fetiţa cu Kit-Kat-ul, fetiţa de lângă pârâu, fetiţa cu blugi cu fermoare laterale, fetiţa…

E rândul meu să arunc un surâs temporar. Îi strâng mâna. Mi-e frică să-i dau drumul. Mi-e frică să cred că şi această scenă pictată de atâta timp pe suprafaţa vieţii mele e doar o iluzie şi se va scrânti în timp ce va încerca să meargă. Mi-e frica să văd că el e altcineva, că nu e motivul pentru care am plecat din instabilitate, ca nu e ceea ce un melc visător din interiorul meu caută de mult.
- Şi ce faci aici, în acest oraş? După atât de mult timp…
- Timpul. Fizicienii spun că timpul se comprimă. Ce caut? Poate n-ar necesită să-ţi spun ce caut, dar, ei bine, te caut pe tine.

Strângere de mână. Ţine-mă strâns, nu mă lăsa să cad peste rădăcinile copacilor. Alergături prin ploaie la miezul nopţii, stele ce se prăbuşesc, curg, o naftalină crudă decide în sfârşit să le dea drumul, acum, când chiar şi zeii plâng. Şi te strâng în braţe de parcă vei pleca chiar acum. Rătăciri pe străzi necunoscute, prin poieni, pe iarba limpede ce ne curăţă de trecut şi de temerile cauzate de erori. Şi nu suntem un sistem robotic ci nişte suflete întortocheate şi prinse într-un vrej de fasole...
Şi vrei să te ţii cu mine de mână la 80 de ani? Căci nu ştii tu, copile, că lămâile nu cresc în castani?

Memento Mori. Un vampir îmi suge sângele printr-o fantomă a subconştientului. Mă rod funii, mă roade timpul şi îmi devorează trupul de parcă ar fi un cartof prăjit călduţ, când de fapt el e atât de zbârcit şi de rece… Dar eşti aici. Ochi verzi. Mâna, sensibilitatea, tu. Eşti aici şi îţi ţin mâna pentru a suta oară, dar e la fel ca în parcul de pe Aleea Lămâilor. Aceeaşi senzaţie incontrolabilă de împlinire. Şi pot să-mi închid ochii sub această povară impulsivă a vieţii şi să mă întorc în acidul din care am plecat. Acelaşi lichid transparent, doar că de data aceasta lumina e diferită. Lumina-mama, tata, tu, oameni. Fiinţe. Iubiri, inimi prinse în acelaşi coş de rafie.

Şi nu ştii tu, copile, că lămâile nu extind în castani?
_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Timeline Fiction Contest - Timeline

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

unknownfuture · *great wizard* Data inscrierii: 21/Iun/2007 Mesaje: 5166

Am citit ambele lucrari si le-as mai citit de 100 de ori. Sunt superbe, diferite, frumoase.
Nu as putea sa fac o diferenta de note intre ele, pentru ca cele două ...mi-a facut mare placere sa le citesc.
Totusi:

La ce bun o vrabie? - 9.5
Nu ai pus totul in ordine cronologica, dar asta ii da un plus de farmec, de ceva special. Imi place mult de tot ideea, de la inceput pana la finalul neasteptat. Ai surprins intr-un spatiu mic intreaga viata a unui personaj si momentele importante le-ai facut chiar sa insemne ceva in textul tau. Totusi poate mergea sa mai dezvolti unele parti. De exemplu nu am inteles prea bine faza cu Dylan din al treilea paragraf.
Sunt numeroase fragmente care imi plac :love:

Felicitari pentru o lucrare asa frumoasa .

Lămâile nu extind în Castani. - 10
Mi-a placut in mod special exprimarea , cum ai descris, povestit totul.
"Adio fire de păr închistate în miere de albine şi inimi frânte pe o masă murdară. " asta mi-a placut :love:

"- De ce te uiţi aşa la mine? M-a pişcat vreo gâză şi mi-a schimbat metabolismul în asa hal încât am început să mă îngraş ca o balenă şi mă transform în fluture gigant? " Replica asta e adorabila, geniala!
Ai scris impecabil din punctul meu de vedere si tot, ideea, exprimarea, tot , imi place :love:

Felicitari si tie pentru o lucrare atat de frumoasa .

Ariana · Trimis: 20/03/2009 11:47 Titlul subiectului:

Lucrarea nr. 1 - 10 - Mi-a placut enorm de mult. Subscriu la absolut tot ce a spus si simo. Ai descris frumos, extrem de frumos si mi-a facut placere sa citesc. Imi place cum imbini elementele, imi place ideea in sine, imi place ca ai surprins ce trebuia si ca a fost o lucrare originala, etc. Referitor la poveste in sine: a fost ceva neasteptat (finalul). Nici nu mi-a trecut prin gand ca ea ar fi in stare sa faca asa ceva... I mean, erau fericiti (exceptand certurile), nu trebuia sa faca asta. E clar ca innebunise, dar totusi...
Felicitari pentru cum ai descris, pentru idee, pentru tot. <3

Lucrarea nr. 2 - 10 - In primul rand, bravo! A fost o lucrare foaarte originala. Descrierea a fost ireprosabila; fiecare propozitie a avut ceva special, ceva unic.

- De ce te uiţi aşa la mine? M-a pişcat vreo gâză şi mi-a schimbat metabolismul în asa hal încât am început să mă îngraş ca o balenă şi mă transform în fluture gigant?

- Doamne, tu chiar eşti nebună!

Asta m-a facut sa zambesc. ^.^ Genial... si ideea in sine si tot!
Sincere felicitari si tin sa precizez ca ai cu adevarat talent. <3

.MaDa · Trimis: 20/03/2009 13:41 Titlul subiectului:

Lucrarea 1 - Mi-a placut mult felul in care te-ai exprimat, aducerile aminte pe care le inserezi, dar, parca grabesti totul. Sari de la o actiune la alta, iar asta ma ameteste putin. Mi-ar fi placut mai mult daca descriai totul intr-un mod cat mai complex. Nota: 9.5
Lucrarea 2 - A fost interesant modul de redactare, si dialogurile savuroase [ De ce te uiţi aşa la mine? M-a pişcat vreo gâză şi mi-a schimbat metabolismul în asa hal încât am început să mă îngraş ca o balenă şi mă transform în fluture gigant? ] . Totusi, desi descrierea este perfect fantastica, la fel si dialogul, si tot. Nota: 10
_________________
<center> when life is a bitter pill to swallow, you got to hold on to what you believe..:)

Fiction Contest - Timeline Fiction Contest - Timeline

</center>

nezumi · Trimis: 30/03/2009 04:54 Titlul subiectului:

Clasamentul final:
1. Lucrarea 2 (Andrada) - 10
2. Lucrarea 1 (bershka) - 9.66

Felicitari participantelor si multumesc celor care si-au rupt din timp sa voteze. Urmatorul concurs incepe sambata, 04.04.2009.
_________________
<center>
"I'll love you forever, Sid."
"You will?"
"Yes, that's the problem."

Fiction Contest - Timeline Fiction Contest - Timeline

Citesc: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/n-cerc-vt2034.html]În cerc[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/flowers-and-silence-18-vt2050.html]Flowers and Silence[/url]
Scriu: [url=http://fairy-fic.myforum.ro/penumbr-18-vt1623.html]Penumbră[/url], [url=http://fairy-fic.myforum.ro/scntei-albastre-vt2112.html]Scântei albastre[/url]
</center>

.MaDa · Trimis: 30/03/2009 07:45 Titlul subiectului:

Felicitari, fetele :kiss:

Nu ati fost la mare distanta :))
_________________
<center> when life is a bitter pill to swallow, you got to hold on to what you believe..:)

Fiction Contest - Timeline Fiction Contest - Timeline

</center>

Emily · Trimis: 30/03/2009 17:01 Titlul subiectului:

Felicitari fetele! :love:

_________________
Fiction Contest - Timeline Fiction Contest - Timeline

Citesc: Harry Potter şi Misterul Gemenilor (+18), in cerc, Flowers and Silence